Împăratul muștelor

Autor: William Golding

În urma prăbușirii avionului, Ralph se trezește singur pe ceea ce pare o insulă pustie. După câteva momente apare și un băiat grăsun și cam enervant, pe care îl va tortura numindu-l Piggy, după ce acesta a solicitat să nu i se mai reamintească vechea poreclă. Băieții realizează că nu este niciun adult în preajmă și îi cuprinde o bucurie de moment, apoi găsesc o scoică și cu ajutorul ei adună și restul puștilor care se aflau în acel avion.

„Iată, în sfârșit locul multvisat, dar niciodată înțeles pe deplin, prinzând brusc viață adevărată.”

Din mulțimea de puști, majoritatea speriați, se remarcă Jack, conducătorul corului și șeful clasei, care își dă aramă pe față încă din primele momente, dorind să dețină conducerea grupului cu orice preț.

Vocea rațiunii, Ralph, votat și șef al grupului, încearcă să organizeze activitățile astfel încât să fie în siguranță și să fie salvați – încearcă din răsputeri să construiască colibe și să țină focul aprins pentru a fi văzuți de vapoare.

Conflictele încep în momentul în care Jack este mânat de orgoliu și își dorește să fie șeful suprem, neinteresându-l pe cine trebuie să calce pe cap. Jack gândește mai puțin rațional și scopul lui este vânătoarea.

„Îl cuprinse din nou o dispoziție ciudată, foarte neobișnuită. Dacă fețele arătau altfel când erau luminate de deasupra sau de dedesubt – ce mai era o față? Ce sens avea totul?.”

Ceilalți copii se plimbă de la un lider la altul, până când obosesc să le mai pese, iar sălbăticia îi cuprinde cu totul și aleg partea întunericului. Mesajul transmis este unul puternic – oamenii în situații de criză renunță la rațiune și cad în hău, fără să se gândească la consecințe, nici chiar cele două morți nu îi împiedică să se avânte mai adânc în întuneric. Este o carte plină de simboluri și acest lucru mi-a plăcut, dar am avut de mai multe ori tendința să o abandonez, din cauza faptului că nu m-a prins în totalitate.