Autor: Harper Lee
...Să ucizi o pasăre cântătoare
nu este doar o carte
minunată, ci este o adevărată bijuterie. Încă de la primele pagini am simțit că
am în fața mea o carte prețioasă – abordează subiecte atât de brutale ca:
rasismul, violența, singurătatea, pierderea inocenței copilăriei și totuși este
scrisă cu atâta delicatețe încât nu simți durerea brută, deși parcă ești una cu
personajele. Pur și simplu am vizionat întreaga acțiune prin ochii lui Scout, o
fetiță de opt ani, și am fost purtată pe meleagurile copilăriei.
Am adorat-o pe Scout – băiețoasă, justă și gata să
sară la bătaie pentru a apăra onoarea tatălui său – Atticus cum îi spun copiii
deseori, și a fratelui său – Jem.
„Am încercat să sugerez că
și în pantaloni puteam fi tot atât de bine o rază de soare, dar mătușica mi-a
replicat că nu de asta-i vorba, ci că trebuie să fiu la fel cu o rază de soare,
că mă născusem bună, dar, cu cât creșteam, cu atât mă făceam mai rea. Mă jignea
și mă înțepa întruna, însă când mi-am luat inima în dinți și m-am destăinuit
lui Atticus, el mi-a spus să-mi văd de treabă, că și fără mine sunt destule
raze de soare în familie și că-i plăceam așa cum eram.”
Autoarea împletește atât de subtil duritatea
realității cu jocurile copiilor, încât ești prins în joaca lor, dar
totodată vezi prin ochii lor greutățile și îi vezi maturizându-se sub ochiul
vigilent al lui Atticus.
Recomand cartea din toată inima și nu e nimic care
să nu-mi fi plăcut la această carte. M-a sensibilizat, m-a făcut să râd, m-a
întristat, m-a făcut să mă simt neputincioasă, m-a făcut să deschid ochii, dar
ce m-a atins cel mai mult a fost modul în care Atticus îi crește pe copii și
modul în care Scout vede lumea – cumva m-am identificat cu Scout pe când eram
copilă. Soția lui Atticus a murit mult prea devreme și el este ajutat doar de
Calpuria, o femeie de culoare – care nu îl ajută numai în casă, ci îl ajută și
cu educarea copiilor. Atticus este figura omului drept și integru, nu se dă în
lături de la nimic și are un curaj demn de admirat.
El își crește copiii matur
și responsabil și nu se sfiește să le răspundă la cele mai inconfortabile
întrebări.
„Pentru numele lui Dumnezeu,
când un copil te întreabă ceva, răspunde-i la întrebare. Nu-ncerca să joci
teatru. Copiii sunt copii, dar prind mai bine decât adulții orice tentativă de
eschivare, iar tertipurile nu fac decât să-i încurce și mai rău.”
Fiind avocat, Atticus primește cazul vieții lui –
trebuie să fie avocatul lui Tom Robinson, un bărbat de culoare care este acuzat
că ar fi violat o fată. El acceptă cazul cu demnitate și face tot ce îi stă în
putință pentru a-și face datoria, chiar și când violența celorlalți dă pe afară. El
își sfătuiește copiii cu răbdare să nu acorde importanță vorbelor rele și să
fie demni.
„Uite ce-i, Scout, orice
avocat are, prin natura muncii sale, cel puțin o dată în viață un proces care-l
afectează personal. Și cred că acesta este pentru mine un astfel de proces.
S-ar putea să auzi la școală vorbe urâte în legătură cu procesul, dar te rog să
faci pentru mine un lucru: ține capul sus și pumnii jos. Orice ți s-ar spune,
nu-ți ieși din fire. Încearcă măcar de data asta să-ți folosești și
capul...căci e un cap bun, chiar dacă opune rezistență învățăturii.”
Cred că iubirea pe care le-o poartă copiilor m-a
sensibilizat cel mai mult, dar cartea este unică prin multitudinea de subiecte
sensibile, de personaje bine conturate, de situații profunde și cred că aș
putea vorbi la nesfârșit de cât de mult mi-a plăcut.
„În schimb, pentru unii,
epoca aceea era plină de un optimism nedeslușit: ținutul Maycomb aflase nu de
mult că nu avea a se teme de altceva în afară de însuși sentimentul de teamă.”
„Există un soi de oameni
care...știi...se gândesc atât de mult la lumea cealaltă, încât n-ajung
niciodată să învețe cum să trăiască în lumea asta, iar la ce duce asta, n-ai
decât să-ți arunci ochii peste drum ca să vezi.”
„Niciodată nu știm cu
adevărat ce li se întâmplă oamenilor. Ce se petrece între cele patru ziduri ale
unei case, după ușile închise, ce secrete....”
„Oamenii de ispravă nu fac
niciodată caz de talentul lor.”
„Atticus ne spusese că e
politicos să le vorbești oamenilor despre ceea ce-i interesează pe ei, nu pe
tine.”
