Glasvand

Autor: Raluca Mihăilă

"Uneori am senzația că sunt singura care vede ce se întâmplă în jurul meu și nu știu ce să mai cred: toți profită de toți, toată lumea folosește pe toată lumea, ne batem joc de ce facem și ne facem treaba de mântuială, prieteniile se duc de râpă..."

Glasvand este o clipire - cum ai închis ochii cum s-au scurs câțiva ani. Nu ne dăm seama, dar în fundal se aude un tic-tac. Viața se duce indiferent dacă noi alegem bine sau nu.

Oana trăiește o viață normală, într-o firmă normală, având un nivel de stres normal - o corporatistă normală. E nevoie de un accident să o scoată din această amorțeală și să aibă timp să se gândească cu adevărat dacă a ales viața asta. Mi-aș fi dorit să nu se termine chiar atât de repede cartea.

Dacă la început mi s-a părut greoaie cartea, după primele zece pagini am fost pretutindeni cu Oana - în taxi, la firma și la spital. Cartea este un semnal de alarmă în ceea ce privește rutina în care picăm pe nesimțite.

7 zile

Autor: Eve Ainsworth
E atât de ușor uneori să închidem ochii la tot ce se întâmplă în jurul nostru. Uităm atât de ușor să ne punem în locul celorlalți și câtă putere au cuvintele.

Jess și Kez se războiesc între ele, prima fără să aleagă ea asta, cea din urmă pentru că este un bully. Dar cel mai important război îl poartă fiecare în interiorul ei. Ce mi s-a părut ciudat a fost faptul cum părinții, profesorii și majoritatea copiilor pur și simplu își vedeau de ale lor.

Acțiunea este prezentată din perspectiva celor două fete și ajungi să le înțelegi și să îți fie dragi ambele, în ciuda întâmplărilor. E uimitor câte se pot schimba într-o singură săptămână.

Mi-a plăcut cartea foarte mult și mi se pare ca ar trebui citată de cât mai mulți adolescenți, dar mai mult ar trebui să o citească părinții adolescenților.  

Bunica mi-a zis să-ți spun că-i pare rău

Autor: Fredrik Backman

„Iar a fi special e cel mai bun mod de a fi altfel.”

„Când e vorba de frică, puterea imaginației e stăpână.”

Backman are o superputere – aceea de a te face să iubești oamenii pe care nici nu te-ai gândi să îi suporți. Nu știu cum face, dar desface fiecare personaj și îți arată piesă cu piesă cine este și de ce a ajuns cum a ajuns. E imposibil să nu te oprești pentru a te analiza.

Așa m-am bucurat că am regăsit-o pe Britt-Marie așa cum era ea înainte, dar cel mai mult m-am bucurat că am făcut cunoștință cu bunica. Am fost puțin geloasă pe Elsa pentru că ea o cunoștea de aproape opt ani, iar eu doar de câteva pagini. 

Dar nu e bai, pentru că Elsa mi-a arătat toată lumea bunicii, m-a plimbat prin Miamas și am trăit clipe minunate.

Să povestesc ce am trăit în lumea Elsei ar însemna să fur din superputerea ei de a-și spune povestea, pot doar să spun ce am simțit în aventura mea:

-          am simțit că să ai o bunică înseamnă să ai o armată;

-          am simțit că viața nu trebuie să fie perfectă, pentru a fi frumoasă;

-          când nu ai prieteni în jur înseamnă că nu ai căutat unde trebuie;

-          nu trebuie să iubești mai puțin un om dacă a fost „dobitoc” în trecut – vorba Elsei;

-          nu toți monștrii sunt monștri de la început;

-          poți iubi infinit fără să-ți fie teamă că rămâi fără iubire;

-          poți face un gest frumos fără să aștepți nimic în schimb,

și nu numai atât am simțit, dar e mai important să parcurgeți singuri această aventură. Orice necapsec știe asta!

Citate:

„Sigur, dacă-i musai să căutăm noduri în papură și purici în brânză, se poate spune că nu mă descurc al naibii de bine.”

„Căci orice copil de șapte ani are dreptul la supereroi. Și cine nu-i de acord e bătut în cap de-a binelea.”

„Și dacă se gândește bine, ar fi de ajuns să priceapă lumea că mama e Ordinea și bunica e Haosul. Elsa a citit undeva că „Haosul e vecin cu Dumnezeu”, dar mama i-a zis că singurul motiv pentru care Haosul s-a mutat pe scara lui Dumnezeu este că Haosul nu mai suporta să fie vecin cu bunica.”

„Pornesc spre casă, în acea tăcută veșnicie pe care doar mamele și fiicele o pot împărți.”

„Nu-i nimic mai enervant decât o persoană enervantă care n-are minimul de bun simț să fie un nesimțit.”

„Se poate să-ți iubești bunica de ani de zile, fără să știi, de fapt, cine e cu adevărat.”

„Căci nu toți monștrii sunt monștri de la început; uni sunt monștri de tristețe.”

„ – I  s-ar fi părut al dracului de distractiv, încuviințează mama.

-          Nu înjura, o ceartă Elsa.

-          Tu înjuri tot timpul!

-          Eu nu sunt mama nimănui. Mama zâmbește din nou.

-          Touche!”

„E cel mai iresponsabil lucru pe care mama l-a făcut vreodată, din câte știe Elsa. Și o să o iubească întotdeauna pentru asta.”

„Pentru că nimeni nu te înțelege când ai aproape opt ani. Sau orice altă vârstă.”

„Superputerea morții nu-i că-i face pe oameni să moară, ci că-i face pe cei rămași în viață să nu mai vrea să trăiască.”

„Miroase a bunica. Miroase a tot ce era mai bun la cineva care era nebun în cel mai frumos mod cu putință.”

...Să ucizi o pasăre cântătoare

Autor: Harper Lee

...Să ucizi o pasăre cântătoare nu este doar o carte minunată, ci este o adevărată bijuterie. Încă de la primele pagini am simțit că am în fața mea o carte prețioasă – abordează subiecte atât de brutale ca: rasismul, violența, singurătatea, pierderea inocenței copilăriei și totuși este scrisă cu atâta delicatețe încât nu simți durerea brută, deși parcă ești una cu personajele. Pur și simplu am vizionat întreaga acțiune prin ochii lui Scout, o fetiță de opt ani, și am fost purtată pe meleagurile copilăriei.

Am adorat-o pe Scout – băiețoasă, justă și gata să sară la bătaie pentru a apăra onoarea tatălui său – Atticus cum îi spun copiii deseori, și a fratelui său – Jem.

„Am încercat să sugerez că și în pantaloni puteam fi tot atât de bine o rază de soare, dar mătușica mi-a replicat că nu de asta-i vorba, ci că trebuie să fiu la fel cu o rază de soare, că mă născusem bună, dar, cu cât creșteam, cu atât mă făceam mai rea. Mă jignea și mă înțepa întruna, însă când mi-am luat inima în dinți și m-am destăinuit lui Atticus, el mi-a spus să-mi văd de treabă, că și fără mine sunt destule raze de soare în familie și că-i plăceam așa cum eram.”

Autoarea împletește atât de subtil duritatea realității cu jocurile copiilor, încât ești prins în joaca lor, dar totodată vezi prin ochii lor greutățile și îi vezi maturizându-se sub ochiul vigilent al lui Atticus.

Recomand cartea din toată inima și nu e nimic care să nu-mi fi plăcut la această carte. M-a sensibilizat, m-a făcut să râd, m-a întristat, m-a făcut să mă simt neputincioasă, m-a făcut să deschid ochii, dar ce m-a atins cel mai mult a fost modul în care Atticus îi crește pe copii și modul în care Scout vede lumea – cumva m-am identificat cu Scout pe când eram copilă. Soția lui Atticus a murit mult prea devreme și el este ajutat doar de Calpuria, o femeie de culoare – care nu îl ajută numai în casă, ci îl ajută și cu educarea copiilor. Atticus este figura omului drept și integru, nu se dă în lături de la nimic și are un curaj demn de admirat.

„Să fii curajos înseamnă să știi că ești pierdut înainte de a întreprinde ceva, totuși întreprinzi oricum, și mergi până la capăt, orice-ar fi. Rareori învingi, totuși se întâmplă câteodată.”

 El își crește copiii matur și responsabil și nu se sfiește să le răspundă la cele mai inconfortabile întrebări.

„Pentru numele lui Dumnezeu, când un copil te întreabă ceva, răspunde-i la întrebare. Nu-ncerca să joci teatru. Copiii sunt copii, dar prind mai bine decât adulții orice tentativă de eschivare, iar tertipurile nu fac decât să-i încurce și mai rău.”

Fiind avocat, Atticus primește cazul vieții lui – trebuie să fie avocatul lui Tom Robinson, un bărbat de culoare care este acuzat că ar fi violat o fată. El acceptă cazul cu demnitate și face tot ce îi stă în putință pentru a-și face datoria, chiar și când violența celorlalți dă pe afară. El își sfătuiește copiii cu răbdare să nu acorde importanță vorbelor rele și să fie demni.

„Uite ce-i, Scout, orice avocat are, prin natura muncii sale, cel puțin o dată în viață un proces care-l afectează personal. Și cred că acesta este pentru mine un astfel de proces. S-ar putea să auzi la școală vorbe urâte în legătură cu procesul, dar te rog să faci pentru mine un lucru: ține capul sus și pumnii jos. Orice ți s-ar spune, nu-ți ieși din fire. Încearcă măcar de data asta să-ți folosești și capul...căci e un cap bun, chiar dacă opune rezistență învățăturii.”

Cred că iubirea pe care le-o poartă copiilor m-a sensibilizat cel mai mult, dar cartea este unică prin multitudinea de subiecte sensibile, de personaje bine conturate, de situații profunde și cred că aș putea vorbi la nesfârșit de cât de mult mi-a plăcut.

„În schimb, pentru unii, epoca aceea era plină de un optimism nedeslușit: ținutul Maycomb aflase nu de mult că nu avea a se teme de altceva în afară de însuși sentimentul de teamă.”

„Există un soi de oameni care...știi...se gândesc atât de mult la lumea cealaltă, încât n-ajung niciodată să învețe cum să trăiască în lumea asta, iar la ce duce asta, n-ai decât să-ți arunci ochii peste drum ca să vezi.”

„Niciodată nu știm cu adevărat ce li se întâmplă oamenilor. Ce se petrece între cele patru ziduri ale unei case, după ușile închise, ce secrete....”

„Oamenii de ispravă nu fac niciodată caz de talentul lor.”

„Atticus ne spusese că e politicos să le vorbești oamenilor despre ceea ce-i interesează pe ei, nu pe tine.”