Către un zeu necunoscut

Autor: John Steinbeck

Titlu original: To a God Unknown

Nu tot ce este bun este în totalitate bun și nu tot ce este rău este în totalitate rău. Acesta este sentimentul pe care mi l-a lăsat această carte încărcată de simboluri și descrieri care m-au acaparat cu totul în poveste.

“Nu-i nici un blestemat de pas între dispreț și iubire.”

Joseph Wayne, mânat de o dorință sălbatică de a avea pământul lui, merge la tatăl său pentru a-și spune of-ul. Părintele vede focul care arde în Joseph dincolo de cuvintele acestuia, așa că îi binecuvântează plecarea.

Ajuns în California, acesta își așează gospodăria în valea Nuestra Senora. Acum că este proprietar, pe Joseph îl încearcă un amestec de sentimente: dor de casă, singurătate, dorința nestăvilită de a pune stăpânire pe pământ, dar și presimțiri sumbre.

La scurt timp după plecarea din casa părintească acesta primește o scrisoare de la frații săi în care este anunțat că tatăl lor a murit, însă această veste nu îl întristează deloc pe Joseph, deoarece el își simte tatăl mai aproape ca oricând – întrupat în stejarul lângă care și-a construit casa.

Pământul înflorește sub stăpânirea lui Joseph care pare să îi simtă pulsul și proprietatea crește considerabil când i se alătură și frații săi. Singurele îngrijorări care se strecoară în mintea lui Joseph sunt cele legate de secetă – locuitorii povestindu-i că seceta omoară tot, iar venirea ploilor după perioadele de secetă este sărbătorită cu petreceri necuviincioase, considerate de către preot păgâne.

“Dealurile erau albe ca cenușa. Oamenii s-au bucurat când a venit ploaia. Nu puteau duce toată bucuria aceea, așa că au făcut lucruri urâte. Oamenii fac tot timpul lucruri urâte când sunt prea fericiți.”

Tânărul proprietar încearcă să trateze aceste povești ca pe niște mituri, dar în sufletul lui știe că nu sunt doar atât.

“Diavolul a avut în stăpânire ținutul acesta timp de mii de ani, pe când Hristos numai câțiva. Și, la fel cum se întâmplă cu o țară proaspăt cucerită, vechile obiceiuri dăinuie multă vreme, uneori în taină și uneori cu vagi modificări, pentru a fi în armonie cu regulile noii stăpâniri;.”

Pământul îi vorbește, animalele îi vorbesc, pădurea îi vorbește, stejarul îi vorbește, iar Joseph se simte una cu ele. Dumnezeu este în toate și el este Dumnezeu.

“Nu știu dacă s-au există bărbați în afara umanității, continuă Rama, ori dacă unii bărbați sunt atât de umani încât îi fac pe ceilalți să pară ireali. Poate că o mică divinitate viețuiește din când în când pe pământ...Îți spun, bărbatul ăsta nu e om, decât dacă e toți oamenii laolaltă.”

Elizabeth, mireasa lui Joseph, simte imediat forța pădurii și misticismul locului, ezitând inițial să treacă hotarul, dar apoi vraja locului o va cuprinde cu totul.

“Acesta este un spațiu între real și realul pur, neșovăielnic și nedeformat de sensuri. Aici sălășluiește un hotar. Ieri ne-am căsătorit, însă nu a existat nici o căsătorie. Aceasta este căsătoria noastră – de-a lungul trecătorii – intrând prin culoarul munților precum sămânța și ovulul ce devin una în zariștea sarcinii.”

Din păcate după căsătorie încep și dezamăgirile, viața lui Joseph începe să se surpe, iar gândurile cele mai sumbre ale acestuia se împlinesc. Lumea în care m-a introdus autorul, este una misterioasă, cu întâmplări tulbăroare, lăsând în spate o mulțime de întrebări.

Cât este în stare să sacrifice un om pentru natură? Este capabil chiar să se autosacrifice?

Little Boy Blue

Autor: M. J. Arlidge
Helen Grace #5

Noaptea este pe cale să înceapă și măștile vor cădea rând pe rând la clubul “Torture Rooms” din Southampton, dar oare aceasta este dorința tuturor?

“We think we’re anonymous, but we never are.”

Helen Grace este pusă față în față cu viața ei privată, în momentul în care identifică victima ucisă brutal prin sufocare – Jake Elder a fost un dominator, la serviciile căruia a apelat în urmă cu doi ani. Aceasta se gândește în ce măsură ar putea avea această crimă legătură cu ea, dar încearcă să îndepărteze aceste gânduri, preferând să păstreze această informație doar pentru ea, pentru a putea continua investigația.

“She reveled in the isolation and solitude – somehow being alone made it feel like her space.”

Lumea ascunsă a lui Helen iese la lumină când o altă persoană din lumea sado-maso este găsită moartă prin tehnici similare. Aceasta simte că este cazul să se confeseze superiorului ei, care înțelege lucrurile cu totul și cu totul diferit.

“Are some wounds too deep to heal? Is damaged love ever beyond repair?”

Dacă până acum viața privată a lui Helen era ascunsă celorlate personaje, acum este pusă serios sub lupă și aceasta nu mai poate fugi niciunde de trecut. Cursul pe care îl ia ancheta o face să simtă că este blestemată și că tot ceea ce atinge distruge.

“The old demons still lurked within, but her use of pain as a way of controlling her emotions had eased off of late, as she’d learnt to push her body in other ways.”

Personajele nu m-au dezamăgit nici de această dată – positive sau negative, acestea au motivele lor foarte bine conturate. Pot spune că mă bucur că am reușit să intuiesc cine este ucigașul dar nu aș fi putut să bănuiesc finalul nicicum și abia aștept să citesc următorul volum.

Trandafirii din Mexic

Autor: Pam Munoz Ryan

Titlu original: Esperanza Rising

Esperanza, născută în Mexic, trăiește o viață perfectă alături de toți cei care o iubesc: tatăl, mama, Abuelita și cei din familia formată din: Alfonso, Hortensia și Miguel, care le erau servitori, dar totodată și prieteni. Am îndrăgit-o în mod special pe Abuelita, care împletea mereu, pentru înțelepciune și pentru sfaturile pe care i le dădea nepoatei sale:

“There is no rose without thorns.”

“Look at the zigzag of the blanket. Mountains and valleys. Right now you are in the bottom of the valley and your problems loom big around you. But soon, you will be at the top of a mountain again. After you have lived many mountains and valleys, we will be together.”

Tatăl Esperanzei, iubea nespus pământul și îi transmite această iubire necondiționată pentru pământ și fiicei sale. Viața plină de bucurii a Esperanzei se schimbă brusc când acesta este ucis de tâlhari.

Încolțite de frații tatălui său, căre moștenesc tot pământul, atât ea, cât și mama ei sunt nevoite să lase în urmă tot ce iubesc și să meargă în Statele Unite ale Americii pentru a lua viața de la capăt. Familia care până nu demult le-a servit, le ajută să fugă pe furiș de frații parșivi ai tatălui Esperanzei.

“The rich person is richer when he becomes poor, than the poor person when he becomes rich.”

Esperanza, în vârstă de treisprezece ani, care cunoaște doar un trai îmbelșugat, privește cu tristețe noile condiții în care sunt nevoite să trăiască de acum înainte. Mama ei încearcă din răsputeri să fie puternică și să îi insufle Esperanzei speranța că totul va fi bine, atâta vreme cât sunt împreună și au de muncă. Micuța de la rangul de ‘reina’ devine o simplă țărăcuță, exact ca cele care obișnuiau să muncească pentru familia ei.

“Wait a little while the fruit will fall into your hand.”

Alfonso și Miguel aduc cu ei o mică bucățică din casa din Mexic - El Ranchos de las Rosas, pentru Esperanza și mama ei, reprezentată de câteva tufe de trandafiri sădite chiar de tatăl Esperanzei.

“We are like the phoenix, said Abuelita. Rising again, with a new life ahead of us.”

 Viața în America este aprigă cu acestea, Esperanza fiind nevoită să se maturizeze înainte de vreme și să facă față la tot felul de greutăți. Pe lângă boala mamei sale, Esperanza trebuie să facă față condițiilor grele de muncă și grevelor frecvente care duceau la izgonirea mexicanilor care îndrăzneau să ceară condiții mai bune de lucru. Toate aceste încercări, dar și oamenii din jurul ei, o transformă atât de frumos pe Esperanza.

“I am poor, but I am rich. I have my children, I have a garden with roses, and I have my faith and the memories of those who have gone before me. What more is there?”

Mi-a plăcut îndeosebi cartea, pentru că mi-am amintit cu nostalgie de copilăria mea de la țară, înconjurată de pomi fructiferi, tufe de flori, legume și animale. La fel ca în carte pământul respira și pentru mine – părinții insuflându-mi iubirea față de pământ de asemenea.

“She pressed closer to the ground, until her body was breathing with the earth’s. And with Papa’s. The three hearts beating together.

She smiled at Papa, not needing to talk, her eyes saying everything.

And his smile answered hers. Telling her that he knew she had felt it.”

The darkest corners

Autor: Kara Thomas

Tessa Lowell se întoarce în orășelul natal pentru a-și lua rămas de la tatăl ei, aflat pe moarte în închisoare. 

“Cities chew people up and spit them out.”

Familia Tessei a fost una atipică – tatăl, un infractor, iar atât mama cât și sora ei au părăsit-o la vârsta de doar nouă ani, lăsând-o să trăiască împreună cu bunica ei.  Orașul îi aduce Tessei nenumărate amintiri dureroase și un sentiment de vină obsedant.  

“Sometimes I think guilty is the only thing I’m capable of feeling.”

Ajunsă la familia Greenwood, trecutul își face tot mai mult loc în gândurile Tessei: pe când erau doar niște copile, ea și Callie Greenwood au fost nevoite să dea declarație împotriva lui Wyatt Stokes pentru uciderea lui Lori, verișoara lui Callie. Cele două prietene nu au mai discutat niciodată despre acea noapte oribilă și Tessa este tot mai sigură că nu au băgat la închisoare omul potrivit. Lui Wyatt Stokes i s-au mai atribuit încă trei crime, fiind numit Monstrul din Fayette.

În timpul vizitei la familia Greenwood, o altă fată este ucisă ceea ce le confirmă fetelor că Monstrul este în libertate și mincina "nevinovată" din copilărie le prinde din urmă.

“Every now and then another answer to what happened that night sneaks in from the darkest corners of my mind.”

Fetele decid să afle ce s-a întâmplat cu adevărat în acea noapte și pornesc în căutarea indiciilor, care sunt din ce în ce mai confuze. Tessa pornește de asemenea, și în căutarea mamei și surorii ei, și află niște lucruri înfiorătoare.

 Dacă începutul cărții a fost unul anevoios și leeeent, ei bine spre sfârșit acțiunea se precipită ducând la un final cu totul și cu totul imprevizibil.

Eleanor Oliphant se simte excelent

Autor: Gail Honeyman

Titlu original: Eleanor Oliphant is Completely Fine

Dacă ar fi să aleg un singur cuvânt pentru a descrie această carte acesta ar fi: tulburătoare. Am citit intrigată, am citit zâmbind, dar cea mai mare parte am citit-o cu un nod în gât, urmând partea de final pe care am citit-o cu gura până la urechi. Eleanor este o tânără de 29 de ani, care aparent, are o viață cu totul și cu totul banală, dar gândurile profunde o dau de gol. Ea își duce existența singură, de pe-o zi pe alta, găsind plăcere doar în rutină și votcă.

“Sunt zile în care mă simt atât de puțin conectată cu pamântul, încât firele care mă priponesc de planetă sunt diafane și subțiri. O pală de vânt mai puternică m-ar smulge de tot și m-ar ridica, apoi aș dispărea precum una dintre acele semințe dintr-o păpădie.”

“Nu e corect să îți placă cineva doar pentru că e atrăgător, așa cum nu e drept să nu îți placă cineva din cauza unei diformități.”

Eleanor retrăiește în mod constant episodul incendiului, dintr-un trecut tumultos, care a lăsat-o cu cicatrice atât fizice, cât și emoționale.

“Am cicatrice în suflet, la fel de groase și care mă urâțesc, așa cum o fac și cele de pe fața mea. Știu că sunt acolo. Dar sper că a mai râmas un pic de țesut neatins, un petic prin care să iasă iubirea și să-și ia zborul. Sper..”

De la incident, aceasta a trăit la diverse familii până la 17 ani, când a fost mutată într-un apartament singură, fără nicio altă ființă din trecutul ei.

“De fapt, dacă e să mă gândesc îndeajuns de mult, cred că mi-aș scoate ochii ca să nu mai privesc, să nu mai văd tot timpul. Ce am văzut nu poate fi șters. Ce am făcut nu poate fi desfăcut.”

Influențată de Mami, Eleanor, se simtă ca un monstru, comunicarea dintre cele două fiind foarte greu de digerat. Sfaturile pe care Mami i le dă m-au îngrețoșat, m-au dezgustat și m-au înfiorat. Aceste sfaturi o împiedică pe Eleanor să își facă prieteni și să ducă o viață normală, trăind pe baza unor prejudecăți bolnave. Nu scapă niciun om nejudecat de Eleanor, aceasta ținându-i la foarte mare distanță, agățându-se de singurătate ca de aer.

“A meritat? Pentru ea? Oh, e loc pe celălalt obraz pentru încă un pic de suferință, nu-i așa? Întoarce și celălalt obraz pentru Mami, Eleanor, așa, fii o fată buna!”

“Doar am vrut să îți spun că ești o risipă inutilă de țesut uman.”

“După incendiu, am fost mereu atât de singură…Orice mamă e mult mai bună decât nicio mamă...”

Totuși viața acesteia se schimbă când în viața ei apare Raymond, un coleg de muncă și bătrânelul Sammy pe care aceștia îl salvează după ce a căzut în stradă. Raymond nu scapă nici el de judecata aspră a Eleanorei, dar își face tot mai mult loc în viața ei. Ea vede în acesta un ajutor în a încerca lucruri noi pentru a-și duce la final proiectul – încercarea de a-l cuceri pe frumosul solist Jonnie L. Raymond îi deschide ochii cu privire la cât de importantă este socializarea și apropierea de oameni și o ajută să se integreze tot mai mult.

“Simțeam că viața se mișca foarte repede, agresându-mă într-un adevărat vârtej de posibilități.”

 Evenimentele la care aceștia participă, o determină pe Eleanor să își schimbe rutina și să aibă grijă de ea cu mici răsfățuri. Aceasta întâlnește oameni calzi care o fac să dărâme din zidurile create în jurul ei și începe să prindă viață încet încet. Este în continuare de o sinceritate usturătoare, dar viața ei merge în sus până când își dă seama de tot tot…și are un șoc.

“…dar gândurile mele, pur și simplu, nu se lăsau înecate – întocmai unor cadavre urâte, umflate, continuau să plutească spre suprafață în toată urâțenia lor palidă, umplută cu gaze.”

Dacă și cum va depăși Eleanor acest șoc vă las pe voi să aflați, eu pur și simplu am iubit-o pe Eleanor din tot sufletul. E atât de trist că deseori luăm totul de-a gata ca și cum viața tuturor oamenilor începe întocmai ca a noastră, cu aceleași posibilități și întâmplări…parcă nu dăm voie să îngăduim că sunt și vieți distruse de singurătate, educație precară, părinți bolnavi mintal care pur și simplu nu le fac copiilor cunoștință cu iubirea și cu emoțiile.

“În zilele noastre, singurătatea este noul cancer – un lucru rușinos, jenant, cu care ai de-a face într-un fel obscur. Un lucru de temut, incurabil, atât de îngrozitor, încât nici nu îndrăznești să-l menționezi; ceilalți oameni nu vor să audă cuvântul rostit cu voce tare, de teamă ca nu cumva să fie afectați și ei sau să provoace astfel soarta și o groază asemănătoare să se abată asupra lor.”

Pasaj amuzant care mi-a plăcut în mod deosebit. :D

“Sub strălucirea portocalie a unui felinar, o vulpe bea o ceașcă de cafea. Nu o ținea între labele sale – după cum s-a stabilit, nu sunt nebună - , ci, mai degrabă, își lăsase capul în pământ și lipăia dintr-un pahar de la Starbucks. Simțind că o priveam, vulpea s-a uitat în sus și m-a țintuit cu o privire mândră.

Și ce? părea să spună. O ceașcă de cafea dimineața...mare lucru!”

Fata care citea în metrou

Autor: Christine Feret-FleuryTitlu original: La fille qui lisait dans le metro

Fata care citea în metrou este o carte drăguță care te îndeamnă la citit. Gândurile Juliettei sunt haioase si pline de profunzime. Dacă iubești cărțile cred ca e imposibil să nu te indentifici puțin cu personajul principal.

Julliette, o fată normală, merge zi de zi cu metroul și încearcă să observe atât oamenii cât și cărțile citite de aceștia. Viața ei nu este foarte colorată fiind angajată ca agent imobiliar, fapt care nu o împlinește în mod deosebit.

“I se părea că vocea ei vine de undeva de departe, ridicol de ascuțită, vocea unei fetițe care se joacă de-a femeia în toată firea, îi era milă de ea însăși și o gâtuia o dorință absurdă de a plânge.”

Cum niciun lucru nu se întamplă fără un motiv, într-o zi decide să meargă pe o altă rută și viața îi va fi schimbată de o carte.

“Ii plăcuse dintotdeauna să miroasă cărțile, să le adulmece, mai ales pe cele cumpărate de ocazie – și cărțile noi aveau arome diferite, în funcție de hârtie și de cleiul folosit, dar nu spuneau nimic de mâinile care le ținuseră, despre casele care le adăpostiseră: n-aveau înca o istorie, o istorie diferită de cea pe care o povesteau, o istorie paralelă, făra contur precis, tainică.”

Cărțile îi vor fi călauze de acum și datorită lor o cunoaște pe micuța Zaide, o fetiță inteligentă și iubitoare de aventuri, și pe tatăl acesteia, un pustnic iubitor de cărți al cărui scop era de a le găsi cărților un camin în inima fiecărui cititor. Juliette, în prezența acestora se simte ca și cum ar fi pașit într-un basm.

“Suntem învățați să fim bănuitori, gândi ea împingând canatul greu, care se deschise lent, cu regret parcă. Să presupunem întotdeauna ce e mai rău. Să le dai carți oamenilor ca să le fie mai bine – daca am inteles eu corect…”

“Îi plac cărțile, atâta tot. Ar fi putut să adauge: Oamenii nu îmi plac întotdeauna.”

Având în vedere că sunt iubitoare de cărți și de citit, m-am regăsit de foarte multe ori în Juliette. Cărțile mă incită, mă distrug, mă fac fericită, mă fac să iubesc, mă fac să plâng…dar cel mai mult mă schimbă. Mult. Mai mult de atât, îmbrățișez această schimbare și iubesc să cumpăr cărți, să primesc, să ofer.

“Și-apoi erau cărțile. Înghesuite pe două rânduri în biblioteca din salon, în stive de-o parte și de alta a patului, sub cele două măsuțe moștenite de la bunica ei, cea cu licuricii, care trăise toată viața într-un sătuc de munte, într-o casă cu pereții negri ca lava închegată.”

“Ea, Juliette, intrase de-a dreptul în această iluzie și de atunci se lupta noaptea cu cărți care se înălțau din teancurile lor și pluteau ca niște păsări în curtea înconjurată de ziduri înalte, cu mese fără picioare și uși din ceturi dese si colorate; uneori, frunze spulberate zburau învârtejindu-se și se ridicau atât de sus, încât privirea ei nu putea să le urmărească…”

“Fie ca acești “prieteni de hârtie”, cărțile. să te însoțească negreșit, să te bucure și să te liniștească toată viața ! ”

“Cărțile și oamenii au nevoie să călătorească.”

Secretul

Autor: Rhonda Byrne

Titlu original: The Secret

De ce să fim pesimiști, nervoși, negativiști când putem să fim optimiști? Aceasta este esența Secretului și poate nu vom obține imediat toate lucrurile la care visăm, dar măcar ne vom simți bine cu noi înșine pe parcursul vieții.

Citate favorite:

“Iată în ce constă problema: cei mai mulți oameni se gândesc la ceea ce nu vor să li se întâmple și se întreabă de ce tocmai asta li se întâmplă mereu și mereu.” John Assaraf

“Trăim într-un univers în care există legi, exact așa cum există legea gravitației. Dacă ați cădea dintr-o sau de pe o clădire, indiferent dacă sunteți un om bun sau un om rău, v-ați lovi de sol.” Michael Bernard Beckwith

“Puteți începe cu nimic, și din nimic, și din nicio cale, o cale va fi creată.” Michael Bernard Beckwith

“Tot ce suntem este rezultatul a ceea ce am gândit.” Buddha

“Pentru a dobândi iubirea...umpleți-vă de ea până deveniți un magnet.” Charles Hanel

“Învățați să deveniți mai calmi și îndepărtați-vă atenția de la ceea ce nu doriți și de la toată încărcătura emoțională respectivă; îndreptați-vă în schimb atenția asupra lucrurilor pe care doriți să le trăiți…Energia “curge” acolo unde ne îndreptăm atenția.” Michael Bernard Beckwith

“Să ne amintim, pe cât putem, că fiecare gând neplăcut este pur și simplu ceva rău pătruns în trup.” Prentice Mulford

“Și chiar atunci când credem că resursele se împuținează, găsim resurse noi cu care putem realiza aceleași lucruri.” John Assaraf

“Recunoașteți lucrurile frumoase din jurul dumneavoastră, binecuvântați-le și prețuiți-le. Pe de altă parte, nu vă cheltuiți energia să găsiți vinovații ori să vă plângeți de lucrurile care nu merg așa cum ați dori. Primiți cu bucurie tot ce doriți pentru a putea să primiți și mai mult.” Lisa Nichols

“Gândiți-vă la orice emoție negativă pe care ați trăit-o și veți descoperi că oricare din ele pornește din teamă.”

“Nouăzeci și nouă la sută din cine sunteți și din ce sunteți este invizibil și de neatins.” R. Buckminsgter Juller

“Toată puterea este din interior și este deci sub controlul nostru.” Robert Collier

“O persoană care își fixează mintea pe latura întunecată a vieții, care retrăiește mereu nefericiri și dezamăgiri din trecut, se roagă pentru nefericiri și dezamăgiri în viitor. Dacă nu vedeți altceva decât nenoroc în viitor, vă rugați pentru un astfel de nenoroc și îl veți avea cu siguranță.” Prentice Mulford

“Sunteți proiectantul propriului destin. Dumneavoastră sunteți autorul. Dumneavoastră scrieți povestea. Stiloul este în mâna dumneavoastră și rezultatul este orice alegeți să faceți.” Lisa Nichols

“Atunci când credeți fie că puteți, fie că nu puteți, în ambele situații aveți dreptate. ” Henry Ford

“Adevăratul secret al puterii este conștiința puterii.” Charles Haanel