Trandafirii din Mexic

Autor: Pam Munoz Ryan

Titlu original: Esperanza Rising

Esperanza, născută în Mexic, trăiește o viață perfectă alături de toți cei care o iubesc: tatăl, mama, Abuelita și cei din familia formată din: Alfonso, Hortensia și Miguel, care le erau servitori, dar totodată și prieteni. Am îndrăgit-o în mod special pe Abuelita, care împletea mereu, pentru înțelepciune și pentru sfaturile pe care i le dădea nepoatei sale:

“There is no rose without thorns.”

“Look at the zigzag of the blanket. Mountains and valleys. Right now you are in the bottom of the valley and your problems loom big around you. But soon, you will be at the top of a mountain again. After you have lived many mountains and valleys, we will be together.”

Tatăl Esperanzei, iubea nespus pământul și îi transmite această iubire necondiționată pentru pământ și fiicei sale. Viața plină de bucurii a Esperanzei se schimbă brusc când acesta este ucis de tâlhari.

Încolțite de frații tatălui său, căre moștenesc tot pământul, atât ea, cât și mama ei sunt nevoite să lase în urmă tot ce iubesc și să meargă în Statele Unite ale Americii pentru a lua viața de la capăt. Familia care până nu demult le-a servit, le ajută să fugă pe furiș de frații parșivi ai tatălui Esperanzei.

“The rich person is richer when he becomes poor, than the poor person when he becomes rich.”

Esperanza, în vârstă de treisprezece ani, care cunoaște doar un trai îmbelșugat, privește cu tristețe noile condiții în care sunt nevoite să trăiască de acum înainte. Mama ei încearcă din răsputeri să fie puternică și să îi insufle Esperanzei speranța că totul va fi bine, atâta vreme cât sunt împreună și au de muncă. Micuța de la rangul de ‘reina’ devine o simplă țărăcuță, exact ca cele care obișnuiau să muncească pentru familia ei.

“Wait a little while the fruit will fall into your hand.”

Alfonso și Miguel aduc cu ei o mică bucățică din casa din Mexic - El Ranchos de las Rosas, pentru Esperanza și mama ei, reprezentată de câteva tufe de trandafiri sădite chiar de tatăl Esperanzei.

“We are like the phoenix, said Abuelita. Rising again, with a new life ahead of us.”

 Viața în America este aprigă cu acestea, Esperanza fiind nevoită să se maturizeze înainte de vreme și să facă față la tot felul de greutăți. Pe lângă boala mamei sale, Esperanza trebuie să facă față condițiilor grele de muncă și grevelor frecvente care duceau la izgonirea mexicanilor care îndrăzneau să ceară condiții mai bune de lucru. Toate aceste încercări, dar și oamenii din jurul ei, o transformă atât de frumos pe Esperanza.

“I am poor, but I am rich. I have my children, I have a garden with roses, and I have my faith and the memories of those who have gone before me. What more is there?”

Mi-a plăcut îndeosebi cartea, pentru că mi-am amintit cu nostalgie de copilăria mea de la țară, înconjurată de pomi fructiferi, tufe de flori, legume și animale. La fel ca în carte pământul respira și pentru mine – părinții insuflându-mi iubirea față de pământ de asemenea.

“She pressed closer to the ground, until her body was breathing with the earth’s. And with Papa’s. The three hearts beating together.

She smiled at Papa, not needing to talk, her eyes saying everything.

And his smile answered hers. Telling her that he knew she had felt it.”