Fata care citea în metrou

Autor: Christine Feret-FleuryTitlu original: La fille qui lisait dans le metro

Fata care citea în metrou este o carte drăguță care te îndeamnă la citit. Gândurile Juliettei sunt haioase si pline de profunzime. Dacă iubești cărțile cred ca e imposibil să nu te indentifici puțin cu personajul principal.

Julliette, o fată normală, merge zi de zi cu metroul și încearcă să observe atât oamenii cât și cărțile citite de aceștia. Viața ei nu este foarte colorată fiind angajată ca agent imobiliar, fapt care nu o împlinește în mod deosebit.

“I se părea că vocea ei vine de undeva de departe, ridicol de ascuțită, vocea unei fetițe care se joacă de-a femeia în toată firea, îi era milă de ea însăși și o gâtuia o dorință absurdă de a plânge.”

Cum niciun lucru nu se întamplă fără un motiv, într-o zi decide să meargă pe o altă rută și viața îi va fi schimbată de o carte.

“Ii plăcuse dintotdeauna să miroasă cărțile, să le adulmece, mai ales pe cele cumpărate de ocazie – și cărțile noi aveau arome diferite, în funcție de hârtie și de cleiul folosit, dar nu spuneau nimic de mâinile care le ținuseră, despre casele care le adăpostiseră: n-aveau înca o istorie, o istorie diferită de cea pe care o povesteau, o istorie paralelă, făra contur precis, tainică.”

Cărțile îi vor fi călauze de acum și datorită lor o cunoaște pe micuța Zaide, o fetiță inteligentă și iubitoare de aventuri, și pe tatăl acesteia, un pustnic iubitor de cărți al cărui scop era de a le găsi cărților un camin în inima fiecărui cititor. Juliette, în prezența acestora se simte ca și cum ar fi pașit într-un basm.

“Suntem învățați să fim bănuitori, gândi ea împingând canatul greu, care se deschise lent, cu regret parcă. Să presupunem întotdeauna ce e mai rău. Să le dai carți oamenilor ca să le fie mai bine – daca am inteles eu corect…”

“Îi plac cărțile, atâta tot. Ar fi putut să adauge: Oamenii nu îmi plac întotdeauna.”

Având în vedere că sunt iubitoare de cărți și de citit, m-am regăsit de foarte multe ori în Juliette. Cărțile mă incită, mă distrug, mă fac fericită, mă fac să iubesc, mă fac să plâng…dar cel mai mult mă schimbă. Mult. Mai mult de atât, îmbrățișez această schimbare și iubesc să cumpăr cărți, să primesc, să ofer.

“Și-apoi erau cărțile. Înghesuite pe două rânduri în biblioteca din salon, în stive de-o parte și de alta a patului, sub cele două măsuțe moștenite de la bunica ei, cea cu licuricii, care trăise toată viața într-un sătuc de munte, într-o casă cu pereții negri ca lava închegată.”

“Ea, Juliette, intrase de-a dreptul în această iluzie și de atunci se lupta noaptea cu cărți care se înălțau din teancurile lor și pluteau ca niște păsări în curtea înconjurată de ziduri înalte, cu mese fără picioare și uși din ceturi dese si colorate; uneori, frunze spulberate zburau învârtejindu-se și se ridicau atât de sus, încât privirea ei nu putea să le urmărească…”

“Fie ca acești “prieteni de hârtie”, cărțile. să te însoțească negreșit, să te bucure și să te liniștească toată viața ! ”

“Cărțile și oamenii au nevoie să călătorească.”