Autor: Paula Hawkins
“Viața nu e un
paragraf și moartea nu e ceva între paranteze.”
Imposibilitatea de a
avea un copil o aduce pe Rachel în
pragul disperării. Depresia duce la alcool, iar alcoolul duce la pierderea
controlului. Fiecare zi trăită de Rachel este minciună și agonie, singurul ei
confort este să privească prin geamul trenului relația dintre Megan și Scott,
pe care ea îi numește Jess și Jason și își imaginează că viața lor este
perfectă. Retrăiește prin aceștia relația ei cu Tom, fostul ei soț, care
locuiește încă în casa în care până nu demult a locuit și ea, împreună cu noua
lui soție Anna și cu fiica lor Evie.
Împovărată de vină că a pierdut tot și îmbibată în
alcool, Rachel nu mai are puterea de a schimba nimic în viața ei, deși știe cât
de patetic trăiește, până când află că Megan a dispărut.
“Așa că nu pot să dorm
și sunt furioasă. Mă simt de parcă deja ne certăm, deși cearta n-a început
decât în imaginația mea.”
Se simte atrasă în mod obsesiv de această poveste
și simte că este de datoria ei să spună poliției și lui Scott că a văzut-o pe
Megan sărutând un alt bărbat. Chiar dacă încearcă să lupte cu dependența de
alcool, credibilitatea ei este la pământ și ea nu poate să își amintească decât
frânturi – e aproape imposibil să dezlege misterul acelei nopți.
“Tot ce știu e că
într-un moment sunt bine mersi și viața e frumoasă și nu-mi doresc nimic
altceva și în următorul abia aștept să scap de aici, nu reușesc să mă adun și
simt că o iau iar pe pantă în jos.”
Să te simți vinovat este una, dar să te simți
vinovat de lucruri pe care nu ți le amintești este de un infinit de ori mai
crud. Cât de șifonată va ieși Rachel din această poveste?
No comments:
Post a Comment