Zuleiha deschide ochii

Autor: Guzel Iahina

Începutul cărții a fost dur pentru mine, punându-mă în locul Zuleihăi am simțit că aș fi fugit unde aș fi văzut cu ochii de viața pe care o ducea. Am condamnat obediența acesteia, ea fiind o femeie musulmană, căsătorită cu bărbat crud, mult mai în vârstă decât ea și pricopsită și cu o cotoroanță de soacră – pe bună dreptate numită de Zuleiha "Strigoaica". Apoi am înțeles-o, off...și cum am mai înțeles-o. Gândindu-mă cât de ușor ne grăbim să face presupuneri, dar uităm că nu suntem crescuți în aceeași manieră, nu avem aceleași principii, nu cunoaștem aceleași legi și există un număr atât de mare de religii.

Apoi m-am întrebat cât să fi greșit o persoană astfel încât toți norii negri să se abată asupra ei? Câte păcate să fi făcut Zuleiha sau neamul ei ca să merite o viață atât de amară ? Ca și cum nu ar fi fost de ajuns, cele patru fiice ale Zuleihăi se aflau în grija lui “Zirat iase” (duhul cimitirului), neapucând niciuna vârsta de un an.

“Și aici gândul i se împotmolește: dar dacă Atotputernicul te ascultă și-i îngăduie copilului tău să facă primul pas – cum te-ai simți atunci când l-ai pierde?”

Și totuși, viața pentru Zuleiha abia pare să înceapă când soțul ei, Murtaza, este ucis în timp ce încercau să ascundă roadele pământului de noua putere sovietică. Orbit de furie Murtaza se repede cu un topor asupra unui soldat al Armatei Roșii, găsindu-și sfârșitul.

Zuleiha, împreună cu alți țărani deschiaburiți, este deportată în Siberia, chiar sub conducerea celui care i-a ucis bărbatul. În timpul călătoriei interminabile, doctorul Leibe o înștiințează pe Zuleiha că poartă în pântece un copil și o speranță cât de mică începe să strălucească în sufletul ei.

“Gândurile îi sunt încă apăsătoare, încete, ca aluatul de pâine. Ochii ei văd, dar ca printr-o perdea. Urechile aud, dar ca din depărtare. Corpul i se mișcă, respiră, dar parcă n-ar fi al ei.”

Atât viața grea din timpul călătoriei în condiții mizere, cât și perioada mai aprigă care urmează în Siberia, modelează atât de frumos personajele. Personajul care m-a uimit cel mai mult a fost Ignatov, comandantul coloniei – dintr-un soldat arogant, trup și suflet pentru puterea sovietică, devine un bărbat cu principii solide de viața, un adevărat conducător și nu o fiară cum m-aș fi așteptat.

“Gânduri prostești i se înfig ca niște cuie în creier, îl sfâșie în bucăți. Ignatov își scoate cascheta, se apucă de păr și-l trage de zici că vrea să și-l smulgă din cap. Își zice hotărât: gata! Ocupă-ți mâinile cu vreo treabă oarecare și picioarele cu mersul. Obosește-ți corpul, stoarce-l, sleiește-l de puteri, nu-ți mai frământa mintea. Sau gândește-te la altceva.”

Zuleiha se va transforma dintr-o femeie naivă într-o supraviețuitoare puternică, fiind forțată să pună sub semnul întrebării toate învățăturile musulmane din moși strămoși. Nimic din ceea ce învățase nu mai avea sens de când pusese piciorul în acel tren, nici rușinea nu mai putea să îi aparțină, iar credința părea să se dizolve ușor.

“Muncește, Zuleiha, muncește! Cum zicea mama? Munca gonește tristețea. Of, mamă, tristețea mea nu ascultă de zicalele tale…”