Cimitirul animalelor

Titlu original: Pet Sematary

Autor: Stephen King

Cimitirul animalelor este o carte scrisă genial care te introduce foarte ușor în poveste și nu te mai lasă să îi dai drumul din mână, deși te înfioară. Mi-a plăcut mult cum au fost construite personajele și modul în care îi treceau gândurile prin minte lui Louis – nebune, obsedante, absurde, "hai-hui".
Cu siguranță nu mă voi opri doar la cele 2 cărți citite de acest autor: cartea de față si Carrie.
Louis împreună cu Rachel și cu cei doi copii, Eileen și Gage, se mută din Chicago in Ludlow, pentru postul de doctor de la Universitatea din Maine. Ajunși extenuați la noua locuință sunt încercați de niște presimțiri sumbe cu privire la loc, dar le pun pe seama oboselii.

“Acesta era misterul. Și indiferent cât de bine credeai că îți cunoși partenerul de viață, se putea întâmpla, uneori, să te izbești de ziduri mute sau să te prăvălești în prăpăstii.“

În timp ce despachetează, aceștia fac cunoștintă cu vecinul lor Judson Crandall. Acesta va deveni foarte apropiat familiei Creed, Louis considerându-l uneori ca un tată. Bătrânul îi avertizează încă de la început că drumul din fața casei face multe victime, mai ales în rândul animalelor, întrucât Eileen avea un motan pe nume Church.

“Pisicile sunt gangsterii lumii animalelor: trăiesc în afara legii și, deseori, mor acolo. Foarte multe pisici nu apucă să îmbătrânească lângă focul din sobă.”

Familia Creed se acomodează în noua locuință și Jud chiar le prezintă Cimitirul animalelor, un loc din apropierea casei și încărcat cu povești străvechi. Rachel va fi afectată imediat de acest loc pentru că îi dezgroapă amitiri vechi despre moartea surorii ei, Zelda. Aceasta a murit în urma unei boli grele care practic a desfigurat-o și a făcut-o să se comporte ca un monstru. În momentul în care Zelda a murit, era doar Rachel acasă și avea doar 8 ani.
În prima zi de lucru a lui Louis studentul Victor Pascow moare în urma unui accident, dar nu înainte să îl avertizeze despre Cimitirul animalelor. În curând Louis va trece aceste avertismente doarece motanul Church moare. Jud este cel care îl introduce în taina cimitirului indienilor Micman. Aceștia vor de trece de trunchiurile de copac, dincolo de Cimitirul animalelor, ignorând mesajele de avertizare a lui Pascow din vis. Drumul va fi anevoios și sinistru, până ajung în locul în care Louis îl va îngropa pe Church.

“Ești un om bun, Louis, da’ pui prea multe întrebări. Câteodată, oamenii trebuie să facă lucrurile care cred că se cuvin să le facă. Despre care cred în inima lor că se cuvine să le facă, vreau să zic.“

A doua zi, motanul se întoarce, dar schimbat, duhnind a moarte, plin de noroi și parcă fiind acționat de o fortă malefică.

“Dacă era câine, am fi observat mai bine schimbarea, gândi Louis, însă pisicile sunt animale al dracului de independente. Independente și ciudate. Ba chiar sinistre.“

Un scurt timp lucrurile vor merge mai bine, până când mezinul familiei este accidentat mortal de un camion.

“Probabil că nu este bine să ne imaginăm că ar exista vreo limită a ororilor pe care le poate trăi mintea omenească. Dimpotrivă, se pare că se obține un efect exponențial atunci când bezna devine tot mai adâncă - și, oricât de greu ne-ar fi să recunoaștem, experiența omului are tendința, în multe privințe, de a aduce argumente în favoarea ideii că, în cazul în care coșmarul devine sufficient de întunecat, oroarea țese altă oroare, o nenorocire întâmplătoare dă naștere altor nenorociri nu tot atât de întâmplătoare, până când, în cele din urmă, întunericul pare să acopere totul. Și cea mai cumplită întrebare dintre toate este: cât de multă oroare poate suporta mintea omenească, păstrându-și încă sănătatea neștirbită și alertă?“

Va accepta Louis moartea copilului său, cunoscând tainele cimitirului indian, sau va risca să îl aducă la viață pe Gage ignorând consecințele nefaste? Ce se întâmplă mai departe va las pe voi să aflați.