Băiatul cu pijamale în dungi

Titlu original: The Boy in Striped Pyjamas

Autor: John Boyne

Cartea de față m-a captivat încă de la primele pagini, se citește foarte ușor, iar gândurile lui Bruno, băiețelul de 9 ani, sunt de-a dreptul ingenioase.

Acțiunea se petrece în Berlin în timpul celui de-al doilea război mondial si îi are în centru pe Bruno și pe familia acestuia: tata zis “Comandantul”, mama si Gretel numită și “Cazul fără speranță”.

Familia lui Bruno este nevoită să se mute din casa lor frumoasa cu 5 nivele, la Out-With din cauza serviciului important al tatălui lui. Bruno nici nu poate pronunța numele noii lui locuințe, atrăgând ironia surorii sale, care nu pierde nicio ocazie sa fie sarcastică cu el.

În noua sa locuință, Bruno găsește o cu totul altă lume, fără prietenii lui, simțindu-se foarte singur. Aici era doar familia lui, soldații care mărșăluiau peste tot și de la fereastra camerei lui putea vedea niste “copii nu foarte prietenoși”, îmbrăcați în pijamale în dungi, dincolo de gardul ghimpat.

“În depărtare se vedea poarta, care ducea la drumul care ducea la gară, care ducea acasă, dar ideea de a merge acolo, ideea de fugi și a rămâne singur fără nimeni altcineva era și mai neplacută decât ideea de a rămâne.”

“Nu provoca răul gândindu-te că e mai dureros decât e în realitate.”

Zilele lui Bruno trec monotone, plângându-și de milă si fiindu-i dor de casa lui din Berlin, până când îl întâlnește pe Shmuel, un băiat evreu de aceeași vârstă cu el, născut chiar în aceeași zi, aflat de cealaltă parte a gardului. Între aceștia se va înfiripa o prietenie foarte frumoasă, întâlnindu-se în mod regulat pentru a vorbi.

“Când văzu că punctul devenise pată, care devenise strop, care devenise o siluetă, care devenise un baiat, Bruno încetini pasul.”

Lumea crudă văzută prin ochii copiilor este mai mult decât înfiorătoare. Shmuel fiind direct supus abuzurilor făcute de soldați, atât lui cât și semenilor săi, iar Bruno care asista indirect la furia locotenentului Kotler asupra chelnerului, Pavel, sau asupra lui Shmuel nu au cum să nu te marcheze.

“Foarte încet se întoarse și se uită la Shmuel, care nu mai plângea, ci privea în jos, părând că încearcă să-și convingă sufletul să nu mai rămână în trupul lui firav, ci să iasă afară, să zboare pe ușă și să se ridice la cer, alunecând printre nori până ce va ajunge departe de aceste locuri.”

Sfârșitul este sfâșietor. Această carte va rămâne multă vreme în sufletul meu.