Autor: Eve Ainsworth
E atât de ușor uneori să închidem ochii la tot ce se întâmplă în jurul nostru. Uităm atât de ușor să ne punem în locul celorlalți și câtă putere au cuvintele.
Jess și Kez se războiesc între ele, prima fără să aleagă ea asta, cea din urmă pentru că este un bully. Dar cel mai important război îl poartă fiecare în interiorul ei. Ce mi s-a părut ciudat a fost faptul cum părinții, profesorii și majoritatea copiilor pur și simplu își vedeau de ale lor.
Acțiunea este prezentată din perspectiva celor două fete și ajungi să le înțelegi și să îți fie dragi ambele, în ciuda întâmplărilor. E uimitor câte se pot schimba într-o singură săptămână.
Mi-a plăcut cartea foarte mult și mi se pare ca ar trebui citată de cât mai mulți adolescenți, dar mai mult ar trebui să o citească părinții adolescenților.
Sunday, May 24, 2020
Saturday, May 2, 2020
Bunica mi-a zis să-ți spun că-i pare rău
Autor: Fredrik Backman
„Iar a fi special e cel mai
bun mod de a fi altfel.”
„Când e vorba de frică, puterea imaginației e stăpână.”
Așa m-am bucurat că am regăsit-o pe Britt-Marie așa cum era ea înainte, dar cel mai mult m-am bucurat că am făcut cunoștință cu bunica. Am fost puțin geloasă pe Elsa pentru că ea o cunoștea de aproape opt ani, iar eu doar de câteva pagini.
Dar nu e bai, pentru că Elsa mi-a arătat
toată lumea bunicii, m-a plimbat prin Miamas și am trăit clipe minunate.
Să povestesc ce am trăit în lumea Elsei ar însemna
să fur din superputerea ei de a-și spune povestea, pot doar să spun ce am
simțit în aventura mea:
-
am
simțit că să ai o bunică înseamnă să ai o armată;
-
am
simțit că viața nu trebuie să fie perfectă, pentru a fi frumoasă;
-
când
nu ai prieteni în jur înseamnă că nu ai căutat unde trebuie;
-
nu
trebuie să iubești mai puțin un om dacă a fost „dobitoc” în trecut – vorba Elsei;
-
nu
toți monștrii sunt monștri de la început;
-
poți
iubi infinit fără să-ți fie teamă că rămâi fără iubire;
-
poți
face un gest frumos fără să aștepți nimic în schimb,
și nu numai atât am simțit, dar e mai important să
parcurgeți singuri această aventură. Orice necapsec știe asta!
Citate:
„Sigur, dacă-i musai să
căutăm noduri în papură și purici în brânză, se poate spune că nu mă descurc al
naibii de bine.”
„Căci orice copil de șapte
ani are dreptul la supereroi. Și cine nu-i de acord e bătut în cap de-a
binelea.”
„Și dacă se gândește bine,
ar fi de ajuns să priceapă lumea că mama e Ordinea și bunica e Haosul. Elsa a citit
undeva că „Haosul e vecin cu Dumnezeu”, dar mama i-a zis că
singurul motiv pentru care Haosul s-a mutat pe scara lui Dumnezeu este că
Haosul nu mai suporta să fie vecin cu bunica.”
„Pornesc spre casă, în acea
tăcută veșnicie pe care doar mamele și fiicele o pot împărți.”
„Nu-i nimic mai enervant
decât o persoană enervantă care n-are minimul de bun simț să fie un nesimțit.”
„Se poate să-ți iubești
bunica de ani de zile, fără să știi, de fapt, cine e cu adevărat.”
„Căci nu toți monștrii sunt
monștri de la început; uni sunt monștri de tristețe.”
„ – I s-ar fi părut al dracului de distractiv,
încuviințează mama.
-
Nu înjura, o ceartă Elsa.
-
Tu înjuri tot timpul!
-
Eu nu sunt mama nimănui. Mama zâmbește
din nou.
-
Touche!”
„E cel mai iresponsabil
lucru pe care mama l-a făcut vreodată, din câte știe Elsa. Și o să o iubească
întotdeauna pentru asta.”
„Pentru că nimeni nu te
înțelege când ai aproape opt ani. Sau orice altă vârstă.”
„Superputerea morții nu-i
că-i face pe oameni să moară, ci că-i face pe cei rămași în viață să nu mai
vrea să trăiască.”
„Miroase a bunica. Miroase a
tot ce era mai bun la cineva care era nebun în cel mai frumos mod cu putință.”
Saturday, January 18, 2020
...Să ucizi o pasăre cântătoare
Autor: Harper Lee
...Să ucizi o pasăre cântătoare
nu este doar o carte
minunată, ci este o adevărată bijuterie. Încă de la primele pagini am simțit că
am în fața mea o carte prețioasă – abordează subiecte atât de brutale ca:
rasismul, violența, singurătatea, pierderea inocenței copilăriei și totuși este
scrisă cu atâta delicatețe încât nu simți durerea brută, deși parcă ești una cu
personajele. Pur și simplu am vizionat întreaga acțiune prin ochii lui Scout, o
fetiță de opt ani, și am fost purtată pe meleagurile copilăriei.
Am adorat-o pe Scout – băiețoasă, justă și gata să
sară la bătaie pentru a apăra onoarea tatălui său – Atticus cum îi spun copiii
deseori, și a fratelui său – Jem.
„Am încercat să sugerez că
și în pantaloni puteam fi tot atât de bine o rază de soare, dar mătușica mi-a
replicat că nu de asta-i vorba, ci că trebuie să fiu la fel cu o rază de soare,
că mă născusem bună, dar, cu cât creșteam, cu atât mă făceam mai rea. Mă jignea
și mă înțepa întruna, însă când mi-am luat inima în dinți și m-am destăinuit
lui Atticus, el mi-a spus să-mi văd de treabă, că și fără mine sunt destule
raze de soare în familie și că-i plăceam așa cum eram.”
Autoarea împletește atât de subtil duritatea
realității cu jocurile copiilor, încât ești prins în joaca lor, dar
totodată vezi prin ochii lor greutățile și îi vezi maturizându-se sub ochiul
vigilent al lui Atticus.
Recomand cartea din toată inima și nu e nimic care
să nu-mi fi plăcut la această carte. M-a sensibilizat, m-a făcut să râd, m-a
întristat, m-a făcut să mă simt neputincioasă, m-a făcut să deschid ochii, dar
ce m-a atins cel mai mult a fost modul în care Atticus îi crește pe copii și
modul în care Scout vede lumea – cumva m-am identificat cu Scout pe când eram
copilă. Soția lui Atticus a murit mult prea devreme și el este ajutat doar de
Calpuria, o femeie de culoare – care nu îl ajută numai în casă, ci îl ajută și
cu educarea copiilor. Atticus este figura omului drept și integru, nu se dă în
lături de la nimic și are un curaj demn de admirat.
El își crește copiii matur
și responsabil și nu se sfiește să le răspundă la cele mai inconfortabile
întrebări.
„Pentru numele lui Dumnezeu,
când un copil te întreabă ceva, răspunde-i la întrebare. Nu-ncerca să joci
teatru. Copiii sunt copii, dar prind mai bine decât adulții orice tentativă de
eschivare, iar tertipurile nu fac decât să-i încurce și mai rău.”
Fiind avocat, Atticus primește cazul vieții lui –
trebuie să fie avocatul lui Tom Robinson, un bărbat de culoare care este acuzat
că ar fi violat o fată. El acceptă cazul cu demnitate și face tot ce îi stă în
putință pentru a-și face datoria, chiar și când violența celorlalți dă pe afară. El
își sfătuiește copiii cu răbdare să nu acorde importanță vorbelor rele și să
fie demni.
„Uite ce-i, Scout, orice
avocat are, prin natura muncii sale, cel puțin o dată în viață un proces care-l
afectează personal. Și cred că acesta este pentru mine un astfel de proces.
S-ar putea să auzi la școală vorbe urâte în legătură cu procesul, dar te rog să
faci pentru mine un lucru: ține capul sus și pumnii jos. Orice ți s-ar spune,
nu-ți ieși din fire. Încearcă măcar de data asta să-ți folosești și
capul...căci e un cap bun, chiar dacă opune rezistență învățăturii.”
Cred că iubirea pe care le-o poartă copiilor m-a
sensibilizat cel mai mult, dar cartea este unică prin multitudinea de subiecte
sensibile, de personaje bine conturate, de situații profunde și cred că aș
putea vorbi la nesfârșit de cât de mult mi-a plăcut.
„În schimb, pentru unii,
epoca aceea era plină de un optimism nedeslușit: ținutul Maycomb aflase nu de
mult că nu avea a se teme de altceva în afară de însuși sentimentul de teamă.”
„Există un soi de oameni
care...știi...se gândesc atât de mult la lumea cealaltă, încât n-ajung
niciodată să învețe cum să trăiască în lumea asta, iar la ce duce asta, n-ai
decât să-ți arunci ochii peste drum ca să vezi.”
„Niciodată nu știm cu
adevărat ce li se întâmplă oamenilor. Ce se petrece între cele patru ziduri ale
unei case, după ușile închise, ce secrete....”
„Oamenii de ispravă nu fac
niciodată caz de talentul lor.”
„Atticus ne spusese că e
politicos să le vorbești oamenilor despre ceea ce-i interesează pe ei, nu pe
tine.”
Thursday, December 12, 2019
Copila de zăpadă
Autor: Eowyn Ivey
Sunt cărți pe care le iubești, sunt cărți la care
nu poți ajunge, sunt cărți care te revoltă, sunt cărți pe care le simți și sunt
cărți pe care le trăiești pur și simplu. Pentru mine, această carte a făcut
parte din ultima categorie, m-a determinat să îi trăiesc fiecare pagină. Toate
emoțiile, durerile, nevoile, greutățile, sentimentele exprimate în această
carte mi s-au cuibărit în suflet și nu vor mai ieși vreodată.
“Fiecare
dintre ei pălind fără ca celălalt să bage de seamă.”
Cartea pornește de la basmul rusesc Snegurocika, realul împletindu-se cu irealul. Mabel și Jack au avut o singură
dorință – să aibă un copil. Din păcate, copilul s-a născut mort, iar această
tragedie le încearcă mult iubirea. Necazul și pustiietatea creată între ei îi
determină, la o vârstă destul de înaintată, să își facă o nouă viață în Alaska.
“Oare
de asta veniseră în nord – ca să-și clădească o viață? Sau teama o mânase?
Teama de gri, nu doar în șuvițele părului și în obrajii ei veștezi, ci de griul
ce pătrundea mai adânc, în oase, făcând-o să creadă că s-ar putea preschimba
într-un vânt.”
Ținutul înghețat are o frumusețe aparte, dar este
și inabordabil, iar viața lor nu este nici pe departe cum au crezut ei – aici au
lipsuri, munca este grea și nu se termină niciodată, singurătatea îi apasă și
prăpastia dintre ei pare că se adâncește. Iubirea dintre ei este magică, doar
că ei nu mai reușesc să își exprime sentimentele pe înțelesul celuilalt.
“Avea
o imaginație bogată și o fire independentă și tăcută, dar de-a lungul anilor
acestea se transformaseră într-o melancolie gravă, care pe el îl îngrijora. […] Puterea ei de-a suferi pe el îl înspăimânta. Se
întrebase, nu doar o dată, dacă nu cumva ea se aventurase în noiembrie,
cunoscând prea bine pericolul.”
Prima zăpadă aduce puțină veselie, iar Mabel și
Jack, purtați parcă de-o vrajă construiesc o copilă de zăpadă. Mare le este
mirarea a doua zi când observă că a dispărut atât copila cât și șalul și
mânușile puse de Mabel. La câteva zile de la această întâmplare, Jack vede
zburdând printre copaci o copilă. Oare să fie acesta răspunsul rugăciunilor de
o viață?
“Începi
să vezi lucruri de care te temi...sau lucruri pe care ți le-ai dorit o viață.”
Copila va aduce multă emoție în viața celor doi,
îi va ajuta să se înțeleagă, să își exprime iubirea, să râdă și să continue
indiferent de situație. Viața lor searbădă și tristă va înflori în ținutul
înghețat, îi va aduce mai aproape unul de celălalt și chiar mai mult, aceștia
se vor împrieteni cu vecinii lor – George, Esther și copiii acestora. M-a
înduioșat mult această prietenie sinceră și am îndrăgit energia lui Esther.
Puține cărți mi-au fost atât de dragi și am
apreciat îndemnul de a trăi fericirea, atât cât este ea, fără să te gândești la
momentul când se va termina. Fără speranță și fără puțină magie viețile se
scurg mai repede și mai trist.
“Nu
trebuie să înțelegi miracolele ca să crezi în ele.”
Alte citate care mi-au plăcut:
“În
vreme ce aștepta ca solul să se dezghețe și să se usuce, auzea ticăitul unui
ceas, nu doar acela ce indică minutele fiecărei zile, dar și un altul, cu o
bătaie mai răsunătoare, ce marca numărătoarea inversă a propriilor lui zile.”
“Era
oare adevărat ce sugera Ada ,
că ne putem alege singuri finalurile, fericite în loc de triste? Sau lumea cea
crudă ne dă și ne ia, pur și simplu ne dă și ne ia, în timp ce noi ne zbatem
prin sălbăticie?”
“Nu
știm niciodată ce are să se întâmple, nu? Viața ne aruncă mereu încolo
și-ncoace. În asta constă aventura. Nu știi unde o să ajungi și cum o să te
descurci. Totul e un mister, iar dacă pretindem altceva, nu facem decât să ne
mințim. Spune-mi, când te-ai simțit mai vie?”
“Și
totuși, ceea ce Ada îi scrisese despre bucurie era absolut adevărat. Când stă
în fața ta, cu brațele ei lungi și dezgolite și cu zâmbetul ei misterios,
trebuie să o îmbrățișezi câtă vreme mai poți.”
Saturday, October 26, 2019
Mințile lui Billy Milligan
Autor: Daniel Keyes
Cartea aceasta reprezintă dovada că viața nu este
împărțită doar în alb-negru, bine-rău, corect-greșit, ci are o multitudine de
nuanțe, pe care le pierdem din vedere în funcție de sentimentele pe care le
avem de la caz la caz.
Billy Milligan este luat din apartamentul lui și acuzat că a violat trei femei. Acesta tremură tot și refuză să creadă că ar fi
violat femeile. Billy nu este la prima abatare, fiind în trecut prins pentru
jaf și pentru atac armat. Avocații acuzării și poliția consideră că acesta este
un caz clar, mai ales că găsesc în locuința lui Billy arme.
Starea de confuzie și schimbările subite de
temperament atrag atenția apărării și se solicită un control psihiatric. Mai
mulți psihiatrii de succes ajung la aceeași concluzie – Milligan suferă de
personalitate multiplă, și pentru prima dată în istorie acesta este declarat
nevinovat din cauza acestei bolii.
Lumea se împarte în două tabere – cei care cred în
diagnostic și vor să îl ajute să se facă bine și cei care îl consideră doar un
violator viclean care vrea să scape de închisoare.
Două întrebări m-au presat pe parcursul lecturii:
- Le
afectează mai puțin pe femeile violate, faptul ca Billy suferă de
personalitate multiplă?
- Cum
poate Billy să răspundă pentru aceste fapte dacă nu își aduce aminte să
le fi comis?
Oricum aș răspunde la aceste întrebări,
este greșit.
Copilăria lui Billy este un șir de
evenimente de coșmar – tatăl biologic se sinucide, incapabil să facă față unei
vieți de familie, cade pradă jocurilor de noroc, mama lui arată o neglijență
ieșită din comun, iar tatăl lui vitreg este pur și simplu sadic, abuzându-l în
repetate rânduri, nu este de mirare că Billy s-a rupt în douăzeci și patru de
bucăți.
„În
acel moment, mintea lui, sentimentele și sufletul i s-au rupt în douăzeci și
patru de bucăți.”
Cartea este de o duritate extremă, unele
pasaje sunt pur și simplu rupte dintr-un film de groază: „l-a dus dincolo de lanul de porumb, i-a dat o lopată și l-a pus să
sape...[...] L-a agresat sexual pe Billy și l-a amenințat că îl îngroapă de viu
dacă îi spune mamei. Chiar l-a îngropat pe copil, lăsându-i doar o țeavă prin
care să respire...Înainte să-l dezgroape, a urinat prin acea țeavă pe fața
copilului”, pe atunci Billy avea paisprezece ani. De asemenea, întâmplările din
închisoare sau în spitalele de boli mintale sunt dureroase, Billy suferind tot
felul de abuzuri.
„Știm
bine că o lume fără durere este o lume fără simțire...dar o lume fără simțire
înseamnă o lume fără durere.”
Personalitățile predominante ale lui
Billy acționează de obicei cu cele mai bune intenții, cele care mi-au plăcut
cel mai mult sunt:
- Billy
– personalitatea de bază;
- Ragen
– el este protectorul și păstrătorul urii, apare când simte că o altă
personalitate este în pericol, vorbește sârbo-croata, are abilitatea de a
controla fluxul de adrenalină și este priceput în materie de armament;
- Arthur
– el este englez, lipsit de emoții, studiază cărți de medicină și este
personalitatea rațională; împreună cu Ragen încearcă să controleze pe cât
posibil ce personalitate “iese la lumină”;
- Allen
este maestrul vorbelor, manipulator, pictează portrete și cântă la tobe;
- Tommy –
vulcanic, priceput la electronică, pictează peisaje și este maestrul
evadărilor;
- și 7.
Danny și David sunt personalitățile emotive, responsabile cu trăirea
emoțiilor și a durerii;
- Christene
– are doar trei anișori și este copilul care stă la colț;
În afară de personalitățile care “ies la lumină” în mod frecvent, în corpul lui Billy mai sunt și indezirabilii – nume
pus de Arthur. Aceștia și-au pierdut dreptul de a mai ieși la suprafață
deoarece au avut comportamente necuviincioase – au fost violenți, traficanți de
droguri, egocentrici, șarlatani etc.
Concluziile cu care am rămas după ce
am finalizat cartea sunt:
· Înainte să te apuci să judeci,
întoarce situația pe toate părțile. Sau și mai bine, pe cât posibil, nu mai
judeca;
· Niciun om nu este în totalitate bun
sau rău;
· Niciun om nu se naște rău;
· Neglijența creează monștrii;
· Iubirea, comunicarea, înțelegerea
pot topi orice inimă.
Sunday, August 11, 2019
The Forgotten Garden
Autor: Kate Morton
Viața lui Nell se clatină când omul pe care îl
știa de-o viață îi spune adevărul care l-a măcinat în fiecare zi – ea nu este
de fapt fiica lui, ci o fetiță de patru ani abandonată pe un vapor. Singura ei
moștenire este o valiză albă conținând prea puține lucruri care ar justifica
prezența ei pe acel vapor. Nell renunță la tot ce cunoaște și pleacă în
căutarea adevărului, călăuzită doar de cartea cu basme scrisă de Eliza
Makepace.
“Always remember, with
a strong enough will, even the weak can wield great power.”
Această călătorie o poartă în Anglia anilor 1900,
o Anglie cu prințese și castele, o Anglie misterioasă. În Cornwall ea reușește
să își aducă aminte de Mama and Papa și de grădina de lânga castel, precum și
de labirint...dar parcă totuși poveștile nu se leagă. Decizia lui Nell de a se
muta în căsuța din Cornwall pentru a dezgropa trecutul apune când fiica ei i-o
lasă în grijă pe Cassandra. Nell simte că săptămâna se va transforma în ani și
ea își dedică viața nepoatei sale. La sfârșitul vieții Nell încearcă să îi
dezvăluie Cassandrei o parte din secret, dar rămâne în responsabilitatea
nepoatei să găsească originile lui Nell.
Testamentul lui Nell aduce la suprafață o căsuță
cumpărată de către Nell în Anglia și o încurajare de a porni pe acest drum.
Cassandra decide să meargă pe urmele pe care a mers și Nell pentru a îi
îndeplini ultima dorință.
„Memory is a cruel mistress
with whom we all must learn to dance.”
Trei generații sunt unite printr-un secret
zguduitor, captiv de ani între zidurile grădinii. Toate adevărurile se clatină,
lumea celor dinainte se arată rece și rea, sacrificiile sunt deseori prea mari,
iar secretele sunt prea adânci ca să nu poarte cu ele blesteme.
Thursday, July 4, 2019
Suzanne’s Diary for Nicolas
Autor: James Patterson
Toate speranțele lui Kate se năruiesc o dată cu
plecarea lui Matt. Acesta nu îi oferă nicio explicație, dar îi trimite jurnalul
lui Suzanne. Cu inima frântă, Kate încearcă să înțeleagă dacă este sau nu o femeie
înșelată și de ce Matt a luat decizia să o părăsească.
Prin intermediul jurnalului, aceasta face
cunoștință cu soția lui Matt, Suzanne, dar și cu fiul acestora, Nicholas.
Suzanne ia decizia de a se muta pe insula
copilăriei sale, Martha’s Vineyard după ce are un atac de inimă la numai 30 și
ceva de ani. Aceasta înțelege în sfârșit lecția celor 5 bile – viața este formată din 5 bile pe care le ții în aer:
muncă, familie, sănătate, prieteni și integritate. Munca, este o bilă de cauciuc, dacă o scapi sare
înapoi, dar celelalte 4 bile sunt din sticlă, dacă le scapi vor exista daune
permanente.
„Imagine life is a game in
which you are juggling five balls. The balls are called work, family, health,
friends and integrity. And you’re keeping all of them in the air. But one day,
you finally come to understand that work is a rubber ball. If you drop it, it
will bounce back. The other four balls – family, health, friends, integrity –
are made of glass. If you drop one of these, it will be irrevocably scuffed, nicked,
perhaps even shattered. And once you truly understand the lesson of the five
balls, you will have the beginnings of balance in your life.”
Viața lui Suzanne nici că poate fi mai frumoasă,
are un loc de muncă plăcut în apropiere și începe o idilă cu Matt, omul aparent
bun la toate – zugrav, poet, dansator. Fiecare zi împreună este magică și mare
le este bucuria când află că vor avea un băiețel – Nicholas. Suzanne decide să
înceapă un jurnal pentru fiul ei și să îi povestească simțirile și peripețiile
lor. Jurnalul este bucățică din sufletul Suzannei, dar rupe câte puțin și din
sufletul cititorului prin emoția transmisă.
„Good memories are like
charms, Nicky. Each is special. You collect them, one by one, until one day you
look back and discover they make a long, colorful bracelet.”
Dar viața, oricât de mult noroc îți dă, îți mai
aruncă și cate o greutate; Suzanne încearcă să treacă peste toate cu curaj și
cu zâmbetul pe buze. Am iubit-o pe Suzanne, cunoscând-o prin intermediul
jurnalului. Nu prea citesc eu cărți romantice, dar aceasta mi-a atins o coardă
sensibilă – poate pentru că a fost sub formă de jurnal, poate pentru că a fost
scrisă cu o sensibilitate aparte, poate pentru că Suzanne, Matt și Nicholas au
avut o poveste atât de emoționantă. Am simțit cartea ca pe o ploaie de vară,
deși previzibilă, mi-a încântat sufletul cumva.
Saturday, June 29, 2019
Sane New World. Taming the Mind
Autor: Ruby Wax
Listele interminabile, autocritica, multitudinea
de informații din toate părțile, multi-tasking-ul încarcă mintea până la refuz.
Suntem oare dotați pentru viteza aceasta? Autoarea, a studiat neuroștiința și explică
cu umor cât de extraordinar este creierul, substanțele care ne fac pe noi noi
și cum depresia poate fi calmată, dacă nu învinsă, prin trăirea în momentul
prezent.
În încercarea de a evita ce este de fapt în
interior și de a realiza dacă este sau nu un scop pentru noi, devenim din ce în
ce mai ocupați, cumpărăm tot mai mult, ne extenuăm fără motiv. Cu cât suntem
mai ocupați, cu atât simțim că suntem mai utili și mai superiori.
“I am run off my feet.
(Let’s picture it, someone somewhere was dashing at such a rate he/she
literally cracked at the ankle and just kept going)”
“I don’t know if I’m
coming or going. (Someone once opened a door and just stayed there for the next
five years trying to figure, ‘in or out?’)”
“P.S. Proof of our
insanity is that we actually buy Ugg boots. Where in the brain do we feel a
need to look like an Eskimo, as if they ever had any fashion sense?”
Afirmația “toți oamenii sunt egali” a
lui Thomas Jefferson a adus în pragul depresiei
o grămadă de persoane; nu suntem egali, nu toți putem să fim conducători, nu
toți primim aceeași educație, nu toți primim aceeași iubire. Dar, cu toate
astea, intrăm într-o competiție, ca deh…nu avem nicio scuză din moment ce
suntem egali, care ne extenuează și nu se potrivește cu ceea ce ne dorim cu
adevărat. Continuăm să trecem prin situații asemănătoare care ne-au făcut să
suferim, doar pentru că ne sunt atât de familiare.
“Learning to read
faces should be compulsory in schools so you can decipher what people are
really thinking. Imagine if we could spot politicians right off the bat when
they’re lying, they’d all be out of work in a week.”
“My suspicion is that
we’re all wondering what ‘normal’ feels like; all believing the next guy knows
but not us.”
Studiile privind funcționarea creierului, dovedesc încă o dată că nu
suntem egali – dacă atingi o anumită zonă a creierului unui om și
un deget i s-a mișcat, aceeași zonă atinsă poate însemna cu totul altceva
pentru un alt om. Totul diferă în funcție de părțile corpului folosite cel mai
mult – cele mai utilizate părți au regiuni corespondente mai mari ale
creierului.
Emisfera
dreaptă a creierului este responsabilă de creativitate, intuiție, intonație,
accent, în timp ce emisfera stângă este responsabilă de logică, planificare,
vocabular, de făcut liste. Acestea ar fi ideal să formeze un cuplu perfect,
deoarece o activitate mai mare în partea stângă crează un om extraordinar, dar foarte plictisitor, iar o activitate masivă în partea dreapta poate forma un vorbitor
cu îngerii care nu poate întelege deloc matematica.
Câteva substanțe care ne fac cine suntem:
- Serotonina
– face ca viața să merite trăită și poate transforma anxietatea în
serenitate, dar de asemenea poate afecta apetitul, tensiunea arterială și
nivelurile de durere;
- Dopamina
– motivează căutarea de recompense, simțind vânătoarea mai reconfortantă
decât obținerea recompensei (cocaina funționează în mod asemănător, dar
este mai scumpă);
- Noradrenalina
– influențează somnul și atenția, dar într-o cantitate prea mare te ține
super alertat și gata de luptă;
- Acetilocolină
– este responsabilă de atenție, învățare, memorie, dar este și estențială
pentru mușchiul cardiac;
- Endorfină
– reduce durerea și stresul și dă la nivel mic autocritica și rușinea;
- Glutamatul – CEO-ul creierului, este
esențial pentru memorie și învățare. Dacă acesta lipsește, memorarea nu
are loc;
- Vasopresină
– favorizează relațiile, atașamentul și monogamia;
- Cortizol
– este atât prieten cât și dușman, te poate ține pe linia de plutire, dar
te poate și destabiliza.
“The whole brain works
as a unit to keep you alive. Isn’t that heartwarming? Someone cares. You.”
Din păcate aceste substanțe nu au o rețetă
general valabilă în cazul oricărui individ, de aceea tratamentele pentru bolile
psihice nu sunt exacte, ceea ce face lupta cu ele mult mai aprigă. Din păcate
negarea și ignorarea nu au un efect benefic – nu trec precum o rană
superficială. Pe de altă parte, dacă le privești direct în ochi și înveți să trăiești cu ele, acestea își pierd
puțin din intensitate și pot fi îmblânzite.
Tuesday, June 25, 2019
I am Malala
Autor: Malala Yousafzai with Christina Lamb
Malala este un simbol al curajului - omul care simte că poate schimba ceva chiar și acolo unde pare imposibil, omul care nu renunță nici când prețul pe care îl are de plătit este imens, pentru că
știe că acțiunile de acum influnțează viitorul.
Malala este născută în Pakistan , într-o lume coruptă, unde
politica numai în folosul comunității nu este; unde femeia este subjugată și
lăsată fără drepturi firești. Statul are nevoie de oameni needucați
pentru a-i putea manipula ușor.
“Usually politicians
only visited during the election time, promising roads, electricity, clean
water and schools and giving money and generators to influential local people
we called stakeholders, who instruct their communities on how to vote. Of
course this only applied to the men; women in our area don’t vote.”
Tatăl Malalei este atipic pentru lumea în care
este născut, el vede cât de greu îi este unui
bărbat să reușească să întrețină o familiei în localitatea natală, majoritatea
soluțiilor implică să locuiască și să muncească departe de familie.
“The best that most
village boys could hope was to go to Saudi Arabia
or Dubai and
work in construction. So heaven with its seventy-two virgins sounded attractive.
Every night my father would pray to God, ‘O Allah, please make war between
Muslims and infidels so I can die in your service and be a martyr’.”
Dar, spre deosebire de alți oameni din
comunitate, realizează că răspunsul este educația și visul lui cel mai mare
este să construiască o școală pentru toți copiii, atât băieți cât și fete.
“Education had been a
gift for him. He believed that lack of education was the root of all Pakistan ’s
problems. Ignorance allowed politicians to fool people and bad administrators
to be re-elected. He believed schooling should be available for all, rich and
poor, boys and girls.”
Îi poate număra pe degete pe cei care îl susțin
în acest vis aproape sinucigaș. Este, de asemenea, printre singurii oameni care
se bucură de nașterea unei fete – Malala, până nici mama Malalei nu este atât
de bucuroasă.
“In Pakistan when
women say they want independence, people think this means we don’t want to obey
our father, brothers or husbands. But it does not mean that. It means we want
to make decisions for ourselves. We want to be free to go to school or to go to
work. Nowhere is it written in the Quran that a woman should be dependent on a
man. The word has not come down from the heavens to tell us that every woman
should listen to a man.”
Malala este crescută cu un respect deosebit
față de educație, vede toate eforturile tatălui ei pentru a ține școala în
picioare într-o lume în care religia înțeleasă și predicată greșit duce în
întuneric o întreagă populație. Într-o lume în care mândria și onoarea, ridicate la un rang periculos
primează, tatăl Malalei o învață că este în regulă să greșești, atât timp cât
înveți o lecție, că este important să știi să pierzi grațios, nu numai să
câștigi și îi explică linia subțire dintre acțiunile care se vor bune, dar sunt
făcute într-un mod rău.
“In it he argued that
if you want to do good, but do it in a bad way, that’s still bad. In the same
way, if you choose a good method to do something bad it’s still bad.”
Poporul Malalei, lipsit de educație și spălat pe
creier de nenumărate ori în numele religiei, disperă și se vede în toate
acțiunile lui – oamenii devin răi, meschini, se pârăsc, se invidiază, se urăsc
și toate acestea din cauza unor informații false privind
Coranul, pe care le primesc de la cei care vor să îi manipuleze.
“’When you want
something all the universe conspires in helping you achieve it’,it says. I
don’t think that Paulo Coelho had come across the Taliban or our useless
politicians.”
Sunt loviți
din toate părțile - de cutremur, de inundații, de războaie, de ignoranță, de curupție,
de americani și chiar de ei înșiși, parcă nici nu îți vine să crezi câte
catastrofe se pot abate într-o perioadă atât de scurtă asupra unor oameni.
“It’s not just the
Taliban killing children. Sometimes it’s drone attacks, sometimes it’s wars,
sometimes it’s hunger. And sometimes it’s their own family. In June two girls
my age were murdered in Gilit, which is a little north of Swat, for posting a
video online showing themselves dancing in the rain wearing traditional dress
and headscarves. Apparently their own stepbrother shot them.”
Este înfiorător numai gândul de a trăi într-o lume
care închide ochii la ororile prin care trec oamenii, o lume care nu oferă
șansa la copilărie – copiii născându-se cu arma în mână, pregătiți oricând de
război. Dorințele cele mai mari ale copiilor nu ar trebui să cuprindă educația,
siguranța, apa, curentul și materialele de construcții. Malala privește moarte
în ochi, dar o învinge și devine mai puternică, nu se mai teme de ea și știe că
nu a fost totul în zadar!
“Malala, you have
already faced death. This is your second life. Don’t be afraid – if you are
afraid you can’t move forward.”
Thursday, June 20, 2019
I Know a Secret
Autor: Tess Gerritsen
Cassandra este găsită moartă și mutilată, exact ca într-o scenă
demnă de filmele horror pe care le produce – ochii îi sunt așezați în palme.
Jane și Frost, cei doi inspectori, dar și Maura, medicul legist încearcă să
rezolve acest caz. Cartea face parte dintr-o serie și e posibil să nu fi
înțeles foarte bine relația dintre cei trei, dar mi s-au părut cam trase de păr
dialogurile dintre ei și nu mi-a plăcut atitudinea de atotștiutoare a lui Jane.
“It’s because of darkness.
We both share it. The difference is, I’m not afraid of it, but you are. You
deal with your fear by cutting it open with your scalpels, hoping to reveal its
secrets. But that doesn’t work, does it? It doesn’t solve your fundamental
problem.”
La scurt timp după moartea Cassandrei o altă crimă
are loc și transformă cazul într-un puzzle cu piese mult prea vechi. Trecutul
iese la suprafață cu toate adevărurile lui monstruoase.
“All sensible
creatures seek an advantage. Everything we do is out of self-interest.”
Toate indiciile duc spre un caz închis de douăzeci
de ani – creșa Apple Tree din Brookline, victimele fiind copiii care au depus
plângere împotriva familiei Stanek. Familia Stanek, formată din Irena, Konrad
și fiul lor Martin, au fost băgați la închisoare în urma unor acuzații grave –
copiii au spus că au fost abuzați de această familie, iar căciulița lui Lizzie
DiPalma, fetița dispărută, a fost găsită în microbuzul condus de Martin Stanek.
Cei din familia Stanek au susținut mereu că sunt nevinovați, dar chiar dacă
singurele probe au fost doar mărturiile copiilor – majoritatea neverosimile
aceștia au fost condamnați.
“All it takes to
implant a memory is to keep telling someone that an event actually occurred.
Talk about it as if it’s real, and refer to it again and again. Before long,
your subjects will start filling in their own details, adding color and
texture, until the memory is as vivid to them as real life. So vivid your
subjects swear it’s true.”
Mi-au plăcut mult detaliile din sala de autopsie,
simbolurile biblice și acțiunea în sine, dar personajele mi s-au părut
enervante și foarte multe detalii au fost inutile, lăsându-mi foarte multe
întrebări fără răspuns.
Subscribe to:
Posts (Atom)








