Pacienta tăcută

Autor: Alex Michaelides

  

Încă de la prima pagină am văzut această carte ca un puzzle imens, dar cu mult mai multe piese decât ar fi trebuit, pentru a mă induce în eroare și a mă pierde printre detalii. Suspansul a fost în doze potrivite pe tot parcursul lecturii ca să mă țină concentrată, dar să trăiesc fiecare amănunt intens și nu să citesc pe nerăsuflate...ceea ce mi-a plăcut enorm.

“Dacă îi pui nume unui lucru, asta te împiedică să-l vezi în întregime sau de ce e important. Te concentrezi pe cuvânt; care, de fapt, nu-i decât cea mai mică parte, vârful aisbergului.”

O pictoriță. Un jurnal. Un soț atent. O pușcă. O crimă. O pictură. Tăcere. Atât.

“Tăcerea ei permanentă a transformat această poveste dintr-o tragedie familială banală în ceva mult mai măreț: un mister, o enigmă care a monopolizat titlurile din ziare și a captivat imaginația publicului luni în șir.”

Alicia este o pictoriță de succes care trăiește împreună cu soțul ei, Gabriel, de șapte ani. Copilăria Aliciei a fost o serie de evenimente îngrozitoare: în primă fază a participat la actul sinucigaș în care mama ei și-a pierdut viața, ceea ce a plantat în capul copilei un gând - dacă nu cumva ea era vizată și nu mama ei, iar după toată această dramă a rămas să trăiască cu un tată care și-ar fi dorit ca ea să fi murit în acel accident, și nu soția lui. Tot ce i-a rămas Aliciei este pictura și Gabriel, care este foarte grijuliu și atent.

Alicia încearcă să lupte cu demonii ei și să rămână pozitivă din iubire pentru soțul ei, dar simte că Gabriel nu o crede în totalite, iar ea trebuie să rămână lucidă...până când aceasta îl ucide pe Gabriel, iar apoi rămâne tăcută pentru șase ani.

Este internată la spitalul de boli mintale ‘The Grove’, dar nimeni nu o poate face pe Alicia să scoată vreun sunet, până când apare psihoterapeutul Theo Faber care face o obsesie din a trata-o. Să fie pasiune, dorință arzătoare de a ajuta sau izbăvire?

Tratamentul pe care îl aplică pare să dea roade, spre surprinderea colegilor, el venind cu tot arsenalul de drame din copilăria lui, înrudindu-se practic cu Alicia, punându-se el însuși pe tavă. Modul în care își expune viața și acțiunile sale mi-au dat fiori.

“În acea vreme n-am înțeles. Însă așa funcționează terapia. Un pacient își dezleagă sentimentele inacceptabile terapeutului său; iar el păstrează tot ce pacientul se teme să simtă, și simte în locul lui. Și apoi, foarte încet, îi înapoiază sentimentele.”

Acesta ia cazul Aliciei și îl întoarce pe toate părțile, vorbește cu cei din anturajul acesteia, întocmai ca un detectiv, încercând să pătrundă cât mai adânc în viața pacientului pentru a înțelege.

Dacă va reuși Theo să o facă pe Alicia să vorbească vă las pe voi să aflați, pot să vă zic doar să nu credeți nimic; până atunci…tăcere.

Alte citate care mi-au plăcut în mod deosebit:

“Cel care are ochi de văzut și urechi de auzit se poate convinge că nici un muritor nu-i în stare să păstreze un secret. Dacă buzele îi sunt mute, pălăvrăgește cu vârfurile degetelor; trădarea se prelinge din el prin fiecare por.” Sigmund Freud

“Motivul real era complet egoist. Încercam să mă ajut pe mine însumi. Cred că la fel stau lucrurile cu cei mai mulți dintre cei care intră în domeniul sănătății mintale. Suntem atrași de această profesie tocmai din cauză că suntem vătămați – studiem psihologia ca să ne vindecăm pe noi înșine. Că suntem sau nu dispuși s-o recunoaștem, asta-i altă mâncare de pește.”

“Dezvoltarea personalității noastre nu se petrece în izolare, ci în relațiile cu alții; suntem modelați și completați de forțe nevăzute, de care nu ne amintim - și anume de părinții nostri.

Lucrul acesta e înspăimântător, din motive evidente – cine știe ce grozăvii am suferit, ce torturi și abuzuri, pe acest tărâm de dinaintea amintirii? Caracterul nostrum s-a format fără ca s-o știm măcar.”

“Eram azvârlit pe podea, unde zăceam ca un morman de zdrențe. O păpușă lepădată de un plod mânios.”

“N-am știut-o atunci, însă era prea târziu – îmi asimilasem tatăl, îl încorporasem, îl îngropasem adânc în subconștient. Oricât de departe aș fi fugit, îl purtam peste tot cu mine. Eram urmărit de un cor de furii infernal, necruțător, toate cu glasul lui – zbierând că nu-s bun de nimic, o rușine, un eșec.”

“Suntem toți săriți de pe fix, cred, numai că în feluri diferite..”

“Spunea că suntem alcătuiți din diferite părți, unele bune, altele rele; și că o minte sănătoasă poate să tolereze această ambivalență și să jongleze simultan cu cele bune și cele rele. Boala mintală este tocmai lipsa acestui fel de integrare – ajungem să pierdem contactul cu părțile noastre inaceptabile.”

“Furia turbată, furia criminală nu se naște în present. Își are originea în ținutul de dinaintea amintirii, în lumea de la începuturile copilăriei, cu abuz și maltratare la vârstă fragedă, se tot acumulează pe parcursul anilor, până ce explodează – adesea asupra țintei nepotrivite.”

“Emoțiile care nu sunt exprimate nu mor niciodată. Sunt îngropate de vii și revin mai târziu, în feluri mai urâte.” Sigmund Freud

“În timp ce urcam dealul, ochii mi s-au umplut de lacrimi. Nu plângeam pentru mama – ori pentru mine -, nici măcar pentru bietul om al străzii. Plângeam pentru noi toți. E atâta suferință peste tot, și nu facem decât să închidem ochii în fața ei. Adevărul e că suntem cu toții speriați. Suntem speriați unii de alții. Mi-e teamă de mine însămi - și de partea din mama care e în mine. Oare am în sânge nebunia ei?”

“Dezvăluia mai multe despre starea mea de spirit decât despre a ei. Dar asta îți făcea Alicia. Tăcerea ei era ca o oglindă – reflectându-te pe tine. Și era, adesea, o priveliște urâtă.”