Mătăniile

Autor: Florence L. Barclay 

Iubirea este un lucru straniu, poate să se afle la mii de kilometri distanță sau să pândească de la câțiva pași, așteptând momentul prielnic să se arate. De asemenea, aceasta nu cunoaște legi și nici nu e interesată de prejudecăți sau păreri, ea caută doar să se întâmple în cea mai profundă formă a ei.

Joan este o femeie atipică, băiețoasă, urâtă chiar pentru standardele societății, care își găsește locul mai degrabă printre bărbați; aceștia din urmă o văd ca pe o camaradă, nefiind jenați să îi facă confidențe, dar nimeni nu se gândește să îi ofere inima sa. Pe Joan nu pare să o preocupe aceste lucruri sentimentale și este mulțumită cu viața ei, exact așa cum e, fiind împăcată și cu porecla “bătrâna Joan”.

“Nu îmi place niciodată să mă zbucium pentru nimic și mă întreb de multe ori de ce nu suntem în stare să primim lucrurile așa cum sunt, căci în jurul nostru totul este așa cum a fost și mai înainte și așa va fi întotdeauna, dacă oamenii ar fi împăcați cu ei înșiși.”

“Mătăniile”, cântecul pe care aceasta îl cântă rugată de mătușa sa, agită tot calmul din viața ei. Garth, bunul ei prieten, pare să o vadă atunci pentru prima dată, îndrăgostindu-se iremediabil. Dar între ei existau pe câte asemănări, pe atâtea deosebiri: el reprezenta bărbatul perfect, era mereu înconjurat de femei de o frumusețe rară, fiind un pictor de succes, iar Joan, ei bine, ea era Joan mereu.

Cu toate diferențele, Garth rămâne acaparat de blândețea lui Joan exprimată în timpul cântecului și îi mărturisește sentimentele lui, cerând-o de soție.

“[…] căci dragostea nu se termină niciodată. Uneori s-ar putea să ți se pară moartă, chiar îngropată, dar vine și pentru ea ziua învierii, ca pentru orice, în fiecare primăvară.”

 Joan, pe cât de mult ar dori să se arunce în brațele lui, pe atât este de intimidată de frumusețea fetelor care roiesc în jurul tânărului și decide să îi refuze cererea, gândindu-se că într-o bună zi starea de euforie a lui Garth va trece și îi va observa doar urâțenia.

“Tu te-ai gândit în primul rând la tine, căci ți-a fost teamă că nu vei putea suporta să vezi iubirea lui răcindu-se și entuziasmul lui stins. Când începi să te gândești la astfel de amănunte, atunci trebuie să recunoști că iubirea, afară de iubirea mamei, este întotdeauna egoistă. Și știut este că egoismul te pierde.”

Vor reuși cei doi să treacă dincolo de egoism și să înceteze să se mai desconsidere pentru a trăi iubirea ce îi leagă?

Povestea dintre cei doi este despre frumos, dar nu despre frumosul superficial, ci despre frumosul din adâncul sufletului…despre frumosul care iese la suprafață după ce cunoști omul în profunzime, despre cât de greșite pot fi deciziile luate în numele celuilalt sub pretextul că “este spre binele lui” și despre dragoste nemărginită.

“Înainte de toate mi-am dat seama că libertatea de a trăi pentru tine însuți nu este decât un fel de sclavie, căci ești sclavul singurătății, și în clipa aceea mi-am adus aminte că îl condamnasem și pe el să ducă aceeași viață deșartă pe care o duceam eu.”